-
Scăderi la tarifele de energie şi gaze, preconizate pentru anul 2016
La 26 noiembrie 2015, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, a declarat că începând cu 1 ianuarie 2016 preţul electricităţii la consumator va scădea cu circa 5-6%, drept urmare a reducerii tarifelor de distribuţie şi a bonusului de cogenerare, iar gazele se vor ieftini cu începere de la 1 iulie…
-
Proiect de reabilitare a sistemului național de irigații
Una din problemele majore cu care se confruntă agricultura din România este seceta, şi numai un sistem de irigații funcțional la nivel național ar fi singura soluție care ar putea reduce sau chiar elimina această problemă. În acest sens la data de 12 noiembrie 2015 în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 269/2015, care…
-
Românii din diaspora vor putea vota prin corespondenţă. Care este procedura?
Pe tema votului prin corespondenţă s-au purtat aprige discuţii. Diaspora românească a cerut de ani de zile o lege pe această temă. Dar abia acum i-a venit, legii, vremea să apară. Este un pas, dar nu cel mai hotărât. Noua lege se aplică doar alegerilor parlamentare. În “Monitorul Oficial” 866/2015 a văzut lumina tiparului Legea 288/2015…
-
Vrei să deschizi un centru pentru pregătirea profesională a personalului din transporturile rutiere? Iată ce ai de făcut!
Începând cu anii 1990 când s-a dat liber la afacerile pe cont propriu, românii au dat dovadă de spirit antreprenorial încercând să își dezvolte afaceri mai mari sau mai mici, după posibilități. Unii au reușit să își extindă afacerea, alții au dat faliment și au luat-o de la capăt reinventându-se. În cei 25 de ani…
-
Sesizare de neconstituţionalitate privind ordonanţa prin care prefecţii pot numi coordonatori interimari în primării
Sesizarea de neconstituţionalitate privind OUG 14/2015, prin care prefecţii pot numi coordonari interimari în primării şi CJ-uri unde consiliul local sau judeţean este dizolvat, primarul este în imposibilitate de a-şi exercita mandatul, iar unitatea nu are în funcţie un secretar, a fost transmisă la Curtea Constituţională de către preşedintele Klaus Iohannis. Reamintim că OUG 14/2015 reglementează posibilitatea ca,…
-
Strategia de dezvoltare teritorială a României
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a declarat că proiectul legii pentru aprobarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României se află în consultare publică până pe 7 decembrie. Proiectul Strategiei de dezvoltare teritorială a României (SDTR) prevede ca până în 2035, România să devină “o țară cu un teritoriu funcțional, administrat eficient, care asigură condiții…
-
Proiect de Regulament privind evaluarea membrilor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de ASF
În data de 25 noiembrie 2015, Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat în dezbatere publică proiectul de Regulament privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Scopul acestui regulament constă în emiterea unui set de reguli unitare prin uniformizarea criteriilor…
-
Atacurile de la Paris ar putea afecta aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului
Guvernul francez a transmis secretariatului general al Consiliului Europei o notă prin care anunţă că atacurile teroriste de pe 13 noiembrie ar putea afecta aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului în anumite circumstanțe excepționale. Autorităţile franceze fac referire la articolul 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în care se vorbeşte despre posibilitatea unei derogări…
-
Noi prevederi incluse în Legea antifumat
La 26 noiembrie 2015, Legea antifumat a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, însă ulterior a fost scoasă și retrimisă la Comisia de sănătate. Proiectul de lege prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de…
-
Tarifele pentru plasarea pe piaţă a produselor biocide se modifică
Pe 25 noiembrie 2015, Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru modificarea Ordinului nr. 10/205/19/2013 privind tarifele pentru plasarea pe piaţă a produselor biocide şi pentru solicitarea privind înscrierea substanţelor active în anexa nr. I, IA sau IB la Normele metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe…