Strategia de dezvoltare teritorială a României


descărcareMinisterul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a declarat că proiectul legii pentru aprobarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României se află în consultare publică până pe 7 decembrie.

Proiectul Strategiei de dezvoltare teritorială a României (SDTR) prevede ca  până în 2035, România să devină “o țară cu un teritoriu funcțional, administrat eficient, care asigură condiții atractive de viață și locuire pentru cetățenii săi, cu un rol important în dezvoltarea zonei de sud-est a Europei”.

Strategia urmărește inclusiv asigurarea priorităților de dezvoltare teritorială pentru perioada 2014 – 2020, stabilite prin Acordul de Parteneriat cu Uniunea Europeană: îmbunătățirea calității vieții pentru comunitățile locale și regionale, pentru ca regiunile României să devină mai atractive pentru locuit, pentru petrecerea timpului liber, pentru investiții și muncă, promovarea parteneriatelor rural-urbane, consolidarea rețelei urbane prin dezvoltare policentrică și specializare teritorială, creșterea accesibilității și conectivității, acces echitabil la servicii de interes general.