LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • CCR discută joi sesizarea Avocatului Poporului privind Ordonanţa de modificare a Codurilor penale

    Curtea Constituţională a României va discuta joi sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă referitoarea la modificarea Codurilor penale. De asemenea, CCR va discuta miercuri cererile preşedintelui  şi şefei Consiliului Superior al Magistraturii privind constatarea unui conflict între puterile statului. Preşedintele  a anunţat, joia trecută, că a sesizat CCR în legătură cu OUG privind…

    February 7, 2017
  • Proiectul „Made in Romania” a fost lansat de Bursa de Valori București

    Bursa de Valori București (BVB) lansează proiectul „Made in Romania”, un program de îndrumare pentru 15 companii prin training-uri, workshop-uri, oportunități de dezvoltare a afacerilor, se arată într-un comunicat de presă al instituției. Made in Romania: Liga BVB’ reprezintă un program special de îndrumare ce va avea loc în perioada aprilie — noiembrie 2017. Bursa…

    February 7, 2017
  • Contractul de închiriere este încheiat cu un proprietar aparent. Acesta îşi mai produce efectele?

    Contractul de închiriere a unei locuinţe  este unul dintre cele mai întâlnite contracte în practică. În cele ce urmează ne întrebăm ce se întâmplă în cazul în care contractul este încheiat cu un proprietar aparent? În practica judiciară s-a reţinut că, contractul de închiriere a cărui anulare se cere, încheiat cu un proprietar aparent, trebuie…

    February 7, 2017
  • Recomandările mediculul de medicina muncii nu sunt de natură a modifica avizul medical!

    Concedierea pentru inaptitudine fizică a salariatului trebuie să respecte procedura reglementată în legislaţie, în caz contrar reamintim că actul de concediere este nul. Potrivit prevederilor art. 61 lit. c) din Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care, prin decizia organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului,…

    February 7, 2017
  • O.U.G. nr.9/2017! Orice primărie poate semna contracte fără limite şi fără asumarea răspunderii penale

    În ultimul timp au fost adoptate mai multe ordonanţe care au atras atenţia publicului şi care au dus până la proteste. Pe lângă renumita O.U.G. nr. 13/2017, în Monitorul Oficial nr. 79/2017 a fost publicată O.U.G. nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.…

    February 7, 2017
  • Cum interpretează CCR noţiunea de “interes personal”?

    Statutul de funcţionar public aduce drepturi dar şi obligaţii cât şi angajararea răspunderii acestora pentru faptele intreprinse. În legislaţie, art. 46 alin.1) Legea nr. 215/2001, se prevede faptul că nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al…

    February 7, 2017
  • Proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elveţieni se află pe masa CCR

    Curtea Constituţională a României ar putea să se pronunţe astezi în cazul sesizării Guvernului privind proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elveţieni. Potrivit Preşedintelui CCR, motivarea deciziei CCR referitoare la darea în plata a fost pusă pe site. “Au vazut-o aparatorii celor în cauza cu mare operativitate şi nu au mai cerut…

    February 7, 2017
  • Prima de risc a României a crescut!

    De la declanşarea protestelor de stradă, prima de risc a României, (CDS) s-a majorat cu aproximativ 0,3%.Asta înseamnă că orice împrumut al statului pe piaţa extern devine mai scump. Potrivit datelor prezentate, CDS-ul  României, care se calculează direct la costul creditului guvernamental a crescut de la 1,3%, valoare înregistrată la data de 26 ianuarie, la…

    February 7, 2017
  • Absorbţia fondurilor europene este în creştere!

    Autoritățile au majorat gradul de absorbție a fondurilor europene pe cadrul financiar 2007-2013 prin micșorarea alocării banilor europeni cu 276 milioane euro, la 18,78 miliarde euro, reiese din datele publicate pe site-ul fonduri-ue.ro. Astfel, absorbția curentă a fondurilor europene 2007-2013 a crescut în luna ianuarie, comparativ cu noiembrie 2016, când au fost publicate ultimele date,…

    February 7, 2017
  • Prima Casă mai are bani pentru 2.000 de apartamente. Aşteptăm suplimentarea!

    Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că programul de creditare Prima Casă mai are disponibil un plafon de garanţii de circa 175 mil. lei, care permite acordarea de împrumuturi în valoare totală de 351 mil. lei. Aceşti bani sunt suficienţi pentru achiziţia a circa 2.000 de apartamente. Ministerul a mai anunţat că pentru garanţiile emise de…

    February 7, 2017
←Previous Page
1 … 1,864 1,865 1,866 1,867 1,868 … 2,721
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress