MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
ORDIN
pentru aprobarea Metodologiei – cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat pentru anul universitar 2016 – 2017
În conformitate cu prevederile art. 138, 142, 145, 151, 156, 158, 160, 163, 174, 176, 199, 200, 277 şi art. 304 alin. (17) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 441/2001, cu modificările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.004/2002 privind stimularea elevilor şi studenţilor care au primit distincţii la olimpiadele şcolare internaţionale organizate pentru învăţământul preuniversitar şi a doctoranzilor care au obţinut rezultate deosebite în activitatea de cercetare, cu modificările şi completările ulterioare, al Hotărârii Guvernului nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat, al Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, al Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,
ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
Art. 1. – Se aprobă Metodologia – cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat pentru anul universitar 2016 – 2017, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. – Instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu elaborează propriul regulament de organizare a admiterii la programele oferite în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat, în conformitate cu metodologia – cadru aprobată prin prezentul ordin, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 3. – Prevederile prezentului ordin se duc la îndeplinire de către Direcţia generală învăţământ universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi de către instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu să organizeze activităţi de învăţământ superior, potrivit legii.
Art. 4. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 27 ianuarie 2016.
Nr. 3.107.
METODOLOGIE – CADRU
privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat pentru anul universitar 2016 – 2017
CAPITOLUL I Dispoziţii generale
- CAPITOLUL II Organizarea admiterii
- CAPITOLUL III Condiţii de admitere şi înscrierea candidaţilor
- CAPITOLUL IV Rezultatele admiterii şi înmatricularea
- CAPITOLUL V Dispoziţii finale
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – Prezenta metodologie – cadru stabileşte cadrul general pentru organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, master şi doctorat pentru anul universitar 2016 – 2017.
Art. 2. – (1) Instituţiile de învăţământ superior elaborează şi aplică propriul regulament de organizare a admiterii la programele de studii oferite în concordanţă cu misiunea proprie, strategia instituţională, precum şi cu cerinţele pieţei forţei de muncă.
(2) Admiterea românilor de pretutindeni, precum şi a cetăţenilor din state terţe ale Uniunii Europene se realizează în baza metodologiilor special elaborate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
(3) În baza autonomiei universitare şi cu asumarea răspunderii publice, instituţiile de învăţământ superior organizează concurs de admitere pentru fiecare program şi ciclu de studii universitare, în vederea testării cunoştinţelor şi a capacităţilor cognitive, respectiv artistice sau sportive ale candidaţilor.
(4) Instituţiile de învăţământ superior vor aduce la cunoştinţa candidaţilor, prin afişare la sediul instituţiilor şi pe pagina web proprie, informaţii privind:
a) regulamentul propriu de admitere;
b) oferta anuală de şcolarizare, în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
c) condiţiile şi documentele necesare pentru înscriere;
d) perioadele sesiunilor de admitere;
e) modalitatea de desfăşurare a concursului şi probele de concurs;
f) facilităţile sau condiţiile speciale;
g) taxele de înscriere pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii;
h) alte informaţii utile candidaţilor.
(5) Conducerile instituţiilor de învăţământ superior au întreaga responsabilitate pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere.
CAPITOLUL II
Organizarea admiterii
Art. 3. – (1) Potrivit legii, instituţiile de învăţământ superior organizează concurs de admitere pentru fiecare ciclu de studii universitare.
(2) Pentru ciclul de studii universitare de licenţă, admiterea se organizează pe domenii de licenţă/programe de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiei de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(3) Pentru ciclul de studii universitare de master, admiterea se realizează la programele de studii acreditate în cadrul instituţiei de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(4) Pentru ciclul de studii universitare de doctorat, admiterea se realizează în domeniile de studii universitare de doctorat aprobate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 4. – Concursul pentru admiterea la toate formele de învăţământ pentru studiile universitare prevăzute la art. 3 se poate organiza în sesiuni, în condiţii identice, înainte de începerea anului universitar.
Art. 5. – (1) Admiterea la studii universitare se susţine în limba română.
(2) Pentru programele universitare şcolarizate în limba română, la solicitarea scrisă a candidatului, concursul de admitere se poate susţine şi în limba maternă a acestuia, cu respectarea autonomiei universitare.
(3) Pentru studiile universitare organizate în limba maternă/într-o limbă străină, admiterea se susţine în limba maternă/străină de predare a programului de studii universitare.
(4) Universităţile prevăd în regulamentul propriu de admitere modalitatea de certificare a competenţei lingvistice.
Art. 6. – Probele practice pentru testarea capacităţilor artistice sau sportive prevăzute în regulamentele proprii sunt eliminatorii şi se vor nota cu admis/respins.
CAPITOLUL III
Condiţii de admitere şi înscrierea candidaţilor
Art. 7. – (1) La admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă pot participa absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau cu diplomă echivalentă, precum şi cetăţeni români şi cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene cu diplome de bacalaureat obţinute în statele menţionate, recunoscute de instituţiile de învăţământ superior, conform unei liste şi metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice.
(2) Absolvenţii studiilor efectuate în străinătate care nu se regăsesc în categoriile prevăzute la alin. (1) pot participa la admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă, în baza diplomei de bacalaureat recunoscute în conformitate cu metodologiile elaborate de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
(3) La admiterea în ciclul de studii universitare de master pot participa absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai studiilor universitare de lungă durată organizate conform Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, absolvenţii cu diplomă de licenţă ai ciclului de studii universitare de licenţă organizate conform Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi absolvenţii studiilor efectuate în străinătate şi recunoscute de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca fiind studii universitare de licenţă.
(4) La admiterea în ciclul de studii universitare de doctorat pot participa absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai studiilor universitare de lungă durată organizate conform Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, absolvenţii cu diplomă de master ai ciclului de studii universitare de master organizate conform Legii nr. 288/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi absolvenţii studiilor efectuate în străinătate şi recunoscute de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca fiind studii universitare de master.
Art. 8. – Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene pot participa la admiterea în toate ciclurile de studii universitare, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare.
Art. 9. – La admiterea în toate ciclurile de studii universitare din învăţământul superior militar, de ordine publică şi siguranţă naţională pot participa şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, cu respectarea reglementărilor specifice elaborate de ministerele de resort.
Art. 10. – La admiterea în toate ciclurile de studii universitare cu predare în limba română, cetăţenii Uniunii Europene şi din state terţe au obligaţia să facă dovada cunoaşterii limbii române, conform metodologiilor de şcolarizare în România a acestora, după caz.
Art. 11. – (1) Un candidat poate fi admis şi înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de ciclul de studii şi de instituţiile de învăţământ care le oferă. Un candidat declarat admis poate beneficia de finanţare de la bugetul de stat pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master şi pentru un singur program de doctorat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Candidatul declarat admis la mai multe programe de studii universitare optează pentru programul de studii care va fi finanţat de la bugetul de stat, prin depunerea diplomei/ atestatului/ adeverinţei de bacalaureat sau a diplomei/atestatului/ adeverinţei ciclului de studii universitare anterior absolvit, după caz, în original, la facultatea pe care doreşte să o urmeze, respectând termenul de depunere stabilit de aceasta din urmă.
(2) Costurile aferente depăşirii duratei învăţământului gratuit, prevăzute de lege, se suportă de către studenţi.
(3) În cadrul regulamentelor proprii, instituţiile de învăţământ superior pot stabili facilităţi sau condiţii speciale referitoare la admiterea pentru programe de studii universitare de licenţă a candidaţilor care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii la olimpiadele şcolare şi/sau la alte concursuri naţionale ori internaţionale.
(4) Candidaţii la studiile universitare de licenţă care au obţinut, în perioada studiilor liceale, distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget.
Art. 12. – (1) Candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat/licenţă/disertaţie în sesiunile corespunzătoare anului şcolar/universitar 2015 – 2016 prezintă la înscriere diploma de bacalaureat/licenţă/master sau adeverinţa eliberată de către instituţia de învăţământ.
(2) Prin excepţie de la alin. (1) pentru candidaţii care au promovat examenele de bacalaureat în sesiunile corespunzătoare anului şcolar 2015 – 2016, în baza acordului scris al acestora, instituţiile de învăţământ superior se pot interconecta cu Sistemul informatic integrat al învăţământului din România (SIIIR) în vederea preluării datelor personale şi a rezultatelor obţinute la bacalaureat ale acestor candidaţi, caz în care nu este necesară adeverinţa eliberată de către instituţia de învăţământ.
(3) În vederea înmatriculării, candidaţii admişi pe locurile finanţate de la bugetul de stat au obligaţia să depună în original, până la data stabilită prin metodologia proprie de admitere, diploma/atestatul/adeverinţa de bacalaureat/licenţă/disertaţie la secretariatul facultăţii/departamentului. Adeverinţa este valabilă doar pentru candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat/licenţă/master în sesiunea 2015 – 2016.
(4) Neprezentarea diplomei de bacalaureat/licenţă/disertaţie sau a adeverinţei, în original, din vina exclusivă a candidatului admis, în termenul stabilit prin metodologia proprie de admitere, duce la pierderea locului finanţat de la bugetul de stat.
Art. 13. – Instituţiile de învăţământ superior au obligaţia să restituie, după afişarea rezultatelor finale, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii şi necondiţionat, fără perceperea unor taxe, dosarele candidaţilor respinşi sau ale celor care renunţă la locul obţinut prin admitere.
Art. 14. – (1) Instituţiile de învăţământ superior pot percepe de la candidaţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, taxe de înscriere pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii, în cuantumurile aprobate de senatele universitare şi prevăzute în regulamentul propriu.
(2) Senatele universitare pot prevedea, prin regulamentele proprii de admitere, scutirea de la plata acestor taxe sau reducerea lor.
(3) Potrivit legii, copiii personalului didactic aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine.
CAPITOLUL IV
Rezultatele admiterii şi înmatricularea
Art. 15. – (1) Media generală minimă de admitere la studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat nu poate fi mai mică decât 5 (cinci) sau decât un număr minim de puncte echivalent.
(2) Media generală de admitere se calculează ca medie aritmetică sau medie ponderată a notelor obţinute la probele concursului de admitere.
(3) La calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licenţă şi de master pot fi luate în considerare notele de la probele de bacalaureat, media de la bacalaureat, notele şi mediile obţinute la examenul de licenţă/diplomă, conform metodologiei proprii.
(4) Mediile generale/Punctajele generale obţinute de candidaţi la admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare numai la instituţia de învăţământ superior la care aceştia au candidat, în conformitate cu metodologiile proprii de admitere.
(5) Ordinea de clasificare rezultată în urma admiterii va fi utilizată şi pentru repartizarea locurilor finanţate de la bugetul de stat, acestea revenind celor mai bine clasaţi candidaţi din fiecare domeniu/program de studii, conform metodologiei proprii.
(6) Metodologiile proprii de admitere ale instituţiilor de învăţământ superior trebuie să prevadă criterii de departajare a candidaţilor, inclusiv în cazul mediilor egale obţinute la concursul de admitere, astfel încât să nu se depăşească capacitatea de şcolarizare stabilită, conform prevederilor legale în vigoare.
(7) Rezultatele concursului de admitere se fac publice prin afişare la sediul instituţiilor şi pe pagina web proprie.
(8) Înmatricularea candidaţilor declaraţi admişi în urma concursului de admitere se face prin decizie a rectorului instituţiei de învăţământ superior. După aprobarea înmatriculării, studenţii sunt înscrişi în Registrul matricol unic (RMU) cu un număr unic valabil pentru întreaga perioadă de şcolarizare la specializarea/specializările/programul/programele de studii la care au fost admişi.
(9) Instituţiile de învăţământ superior au obligaţia încheierii contractelor de studii cu studenţii înmatriculaţi.
Art. 16. – (1) Regulamentul propriu de admitere trebuie să conţină şi prevederi referitoare la contestaţii.
(2) Rezolvarea contestaţiilor este în exclusivitate de competenţa instituţiilor de învăţământ superior, conform regulamentelor proprii de admitere.
(3) Nu se admit contestaţii pentru probele orale, de aptitudini sportive sau artistice.
(4) Decizia comisiei de contestaţii este definitivă.
Art. 17. – (1) Instituţiile de învăţământ superior care optează pentru aplicarea prevederilor art. 12 alin. (2) prevăd această facilitate în metodologia proprie de admitere, urmând a notifica Direcţia generală învăţământ universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în acest sens.
(2) În urma notificării, instituţiile de învăţământ superior încheie cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice un protocol care va cuprinde procedura tehnică de interconectare cu SIIIR.