Infracţiunea de trafic de influenţă constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Potrivit ştirilor juridice, s-a susţinut că sintagma “lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public” este neconformă cu prevederile constituţionale iar în acest sens a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că sintagma “lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public” nu este previzibilă. Exigenţa previzibilităţii legii priveşte modul de receptare a conţinutului actelor normative de către societate, în sensul de înţelegere a acestora, din această perspectivă fiind necesar ca norma juridică să fie clară şi inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci şi să înţeleagă consecinţele legale ale acestora.
Totodată se apreciază că sintagma “lasă să se creadă că are influenţă” este contrară dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 16 alin. (1) şi nu întruneşte cerinţele de previzibilitate, claritate şi precizie a legii penale. Se susţine că principiul egalităţii impune statului cerinţe de certitudine formală, precizie, claritate, lipsă de ambiguitate a normelor legale, precum şi coordonarea acestora pentru înţelegerea şi interpretarea uniformă a legii.
Se consideră că este incriminată fapta unei persoane care lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, însă legiuitorul nu a reglementat criteriile după care ar trebui analizată atitudinea subiectului activ al infracţiunii de trafic de influenţă.
Curtea Constituţională a reţinut că există suficiente repere doctrinare şi jurisprudenţiale pentru a se putea susţine că norma penală criticată este clară şi previzibilă, reţinând, totodată, că, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere în incriminarea faptei de trafic de influenţă, cu respectarea obligaţiei ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile.
Prin expresia “lasă să se creadă că are influenţă” asupra unui funcţionar sau a altui salariat, literatura de specialitate înţelege că o persoană se laudă că are trecere pe lângă un funcţionar sau alt salariat (afirmând, de pildă, că datorită încrederii de care se bucură sau datorită rudeniei sau relaţiilor personale pe care le are cu acel funcţionar sau salariat poate determina o anumită atitudine a acestuia ori poate obţine o anumită rezolvare) ori se prevalează, pretinde, afirmă, contrar realităţii, că este în relaţii bune cu funcţionarul ori alt salariat, se bucură de aprecierea şi încrederea acestuia de asemenea natură încât poate rezolva problema de care este interesat cumpărătorul de influenţă.
Din aceste considerente a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 137/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 413/2017.