Category: Ştiri

  • Reexaminarea legii care aduce modificări statutului cadrelor militare

    Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 cu privire la statutul cadrelor militare, şeful statului considerând că reglementarea referitoare la aprobarea anuală a conducătorului instituţiei pentru menţinerea în activitate a generalilor şi amiralilor, după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60…

  • De la 1 aprilie intră în vigoare coplata odată cu aplicarea contractului-cadru

    Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a declarat că începând cu 1 aprilie 2013 intră în vigoare coplata odată cu aplicarea contractului-cadru privind sistemul de asigurări sociale de sănătate. Oficialul a menţionat că s-au făcut eforturi ”imense” în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional pentru ca taxa să aibă o valoare mică şi şi-a exprimat speranţa că aplicarea coplăţii va…

  • S-a mărit valoarea certificatelor verzi

    Printr-un ordin al ANRE a fost mărită valoarea minimă şi maximă a unui certificat verde primit de către producătorii de energie din surse regenerabile. Astfel, de la o valoare cuprinsă între 27 şi 55 de euro, un certificat verde costă, acum, între 28,8 şi 58,8 euro. În România există circa 2.000 de MW eolieni instalaţi…

  • Modificarea organizării şi exploatării jocurilor de noroc – proiect

    Ministerul Finanţelor Publice propune spre dezbatere proiectul de ordonanţă  de urgenţă privind înfiinţarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc și de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare. Acest proiect propune înființarea în România, a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, organ de specialitate al administraţiei publice centrale,…

  • Număr minim de pacienţi la un medic de familie a coborât la 800

    Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că pentru a asigura o calitate mai bună şi posibilitatea cât mai multor medici de a avea acces la profesie, numărul minim de pacienţi pe lista unui medic de familie a scăzut până la 800 de pacienţi. Potrivit contractului – cadru aprobat miercuri de Guvern, plata medicilor de familie…

  • Creşte tariful pe caz ponderat la spitalele de linia întâi

    Spitalele care tratează cazuri de mare complexitate încasează foarte puţin şi înregistrează arierate, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Potrivit ministrului, 30% din spitalele din România consumă 80% din resurse. Nicolăescu a făcut referire la faptul că tariful pe caz rezolvat la Institutul Oncologic Cluj Napoca este 1.444 lei, la fel ca la un spital…

  • Organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social

    Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, primit spre aprobare, are scopul de a reglementa distinct organizarea și funcţionarea Consiliului Economic și Social, fiind abrogate prevederile corespunzătoare din Legea dialogului social nr. 62/2011. Pentru eliminarea unor confuzii de interpretare în procedura de desemnare a reprezentanților organizaţiilor sindicale și patronale în…

  • Contribuţia de asigurare pt. accidente de muncă şi boli profesionale

    Potrivit unui Proiect de Hotărâre privind aprobarea Normelor Metodologice de calcul a contribuţiei de asigurare pentru Accidente de Muncă şi Boli Profesionale, elaborat de Ministerul Muncii, contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale (C) este rezultatul împărţirii la 100 a produsului dintre tariful de risc aferent clasei CAEN declarată de angajator (TR) și baza lunară de…

  • Guvernul a adoptat un memorandum privind MCV

    Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a anunţat, miercuri, că Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) se va desfiinţa, motivând că este mai corect ca atribuţiile instituţiei să fie trecute în domeniul judiciar. Tot miercuri, ministrul Justiţiei a declarat că Guvernul a adoptat un memorandum vizând Mecanismul de Cooperare şi Verificare. MCV, instituit în 2006, analizează…

  • OUG pentru modificarea Legii nr. 122/2006 – proiect

    În baza Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, persoanele care dobândesc o formă de protecţie beneficiază de un ajutor lunar rambursabil. Ajutorul se oferă fiecărei persoane care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Lege, pe o perioadă de maxim 6 luni, cu posibilitatea prelungirii pentru încă o perioadă de cel mult 3 luni, pentru motive întemeiate.…