Category: Ştiri

  • Proiectul de lege privind reducerea pedepselor unor deţinuţi a fost dezbătut de Comisia juridică

    Deputaţii din Comisia Juridică au dezbătut un proiect de lege privind reducerea pedepselor unor deţinuţi. Pentru fiecare 30 de zile în care a stat într-un spaţiu mai mic de patru metri pătraţi, unui condamnat îi vor fi scăzute trei zile din pedeapsă. Proiectul a fost adoptat de Senat. În proiect se precizează că se consideră…

  • Modificarea domiciliului fiscal al firmelor va trebui soluționată obligatoriu în termenul legal de 15 zile

    Modificarea domiciliului fiscal al firmelor va trebui soluționată obligatoriu în termenul legal de 15 zile, altfel angajații Fiscului responsabili de întârzieri nejustificate vor fi sancționați, potrivit președintelui ANAF. Situația firmelor care se confruntă cu întârzieri este critică, întrucât riscă să fie amendate cel puțin de unul dintre cele două organe fiscale între care este efectuat…

  • Procedura referitoare la înmatricularea vehiculelor şi permisul de conducere va fi modificată

    Măsurile autorităţilor privind solicitarea asigurării RCA la schimbarea certificatului de înmatriculare şi pentru simplificarea relaţiei cu cetăţenii fac parte dintr-un Proiect de ordin MAI pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind proceduri referitoare la înmatricularea vehiculelor şi permisul de conducere. Acesta se află, momentan, în dezbatere publică şi, pentru a se aplica, are nevoie…

  • Cadastrarea gratuită continuă şi în acest an!

    Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a împărţit bugetul din acest an pentru cadastrarea cu prioritate a terenurilor agricole la toate cele 2.949 de unităţi administrativ teritoriale, în restul de 232 de primării lucrările fiind finalizate sau în diverse stadii de execuţie. Agenţia a trimis către oficiile teritoriale bugetul aprobat pentru finanţarea lucrărilor…

  • Taxele de roaming vor fi eliminate începând cu 15 iunie 2017!

    Taxele de roaming vor fi eliminate începând cu 15 iunie 2017, ceea ce va permite consumatorilor europeni să telefoneze, să trimită SMS-uri şi să folosească date pe mobil atunci când călătoresc în alt stat UE, la acelaşi cost ca şi acasă, potrivit votului final dat de Parlamentul European. Parlamentul a eliminat ultimul obstacol – acordul…

  • Va fi propusă o lege a răspunderii magistraţilor până în luna iunie

    Ministrul Justiţiei a anunţat că până în luna iunie intenţionează să propună o noua lege a răspunderii magistraţilor, care va fi elaborată luând în considerare şi studiile comparative ale celorlalte ţări europene, pentru ca iniţiatorii acestui act normativ nu vor să fie nici cei mai exigenţi, dar nici cei mai permisivi în acest domeniu. Ministrul…

  • Proiectul de lege privind conflictul de interese a primit aviz negativ

    Ministerul Justiției a avizat negativ modificările aduse în Parlament proiectului de lege privind conflictul de interese. Aceasta a precizat că instituția pe care o conduce are o inițiativă legislativă care se referă și la modificarea prevederilor privind această infracțiune. Aceata a declarat: “Noi am dat un aviz negativ la proiectul de lege, pentru că proiectul…

  • Organizațiile cetățenilor români aparținând minorităților naționale vor primi sprijin financiar

    Organizațiile cetățenilor români aparținând minorităților naționale vor fi sprijinite și în acest an să finanțeze proiecte și programe interetnice și de combatere a intoleranței, în condițiile în care Guvernul a aprobat printr-o Hotărâre, alocarea sumei de 107,5 milioane lei. Astfel, din suma totală de 107,5 milioane lei prevăzută în bugetul de stat pe anul 2017,…

  • România are una dintre cele mai mari rate de taxare a salariului minim din Europa

    România are una dintre cele mai mari rate de taxare a salariului minim din Europa. Astfel, statul român încasează circa 50% din cheltuiala unui angajator care plăteşte salariatul la nivelul salariului minim, în timp ce în Marea Britanie, de exemplu, rata de taxare pentru cele mai mici salarii din economie este de numai 17,15%. România se…

  • Crescătorii de bovine vor primi sprijin financiar!

    Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de astăzi. Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă,…