Modificarea domiciliului fiscal al firmelor va trebui soluționată obligatoriu în termenul legal de 15 zile


Modificarea domiciliului fiscal al firmelor va trebui soluționată obligatoriu în termenul legal de 15 zile, altfel angajații Fiscului responsabili de întârzieri nejustificate vor fi sancționați, potrivit președintelui ANAF.

Situația firmelor care se confruntă cu întârzieri este critică, întrucât riscă să fie amendate cel puțin de unul dintre cele două organe fiscale între care este efectuat transferul.

Potrivit Codului de procedură fiscală, domiciliul fiscal este modificat în toate cazurile în care acesta diferă de domiciliul sau de sediul social.

Firma depune o cerere de modificare a domiciliului fiscal, însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta.