-
Valoarea unui tichet de creşă ar putea ajunge la 490 lei!
Conform unui proiect, pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă este de 490 lei.
-
A fost deblocat procesul decontării testelor PCR din fonduri europene
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a informat că a fost deblocat procesul decontării testelor PCR din fonduri europene.
-
Vor fi acordate ajutoare umanitare interne de urgenţă
A fost aprobată scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, a unor cantităţi de produse, în valoare de 147.610 lei exclusiv TVA, pentru protecţia populaţiei împotriva infectării cu virusul SARS – CoV – 2, prin amenajarea unor puncte de triaj epidemiologic la unităţi sanitare din…
-
Condiţiile necesar a fi respectate pentru accesul în sălile de fitness
Ordinul nr. 535/2021 a aprobat regulamentele privind condiţiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive.
-
Avem instrucţiuni pentru acordarea unitară a stimulentului de risc!
Avem instrucţiuni pentru acordarea unitară a stimulentului de risc prevăzut de art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID – 19, pe perioada stării de urgenţă.
-
Mamele ar putea primi tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/nou născut!
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în consultare publică proiectul de HG care va reglementa modul prin care vor fi acordate trusourile pentru nou-născuţi, de care vor beneficia mamele cu posibilităţi materiale reduse.
-
Atenţie pentru cei plecaţi în concediu! Grecia face parte din zona roşie!
Hotărârea nr. 52/2021 a aprobat Lista cu clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată. Marea Britanie face parte în continuare din zona roşie alături de ţări precum Spania, Olanda, Malta, Cipru, Portugalia, Maldive, Irlanda.
-
Noutăţi privind suportarea indemnizaţiei de carantină!
În Monitorul Oficial nr. 745/2021 a fost publicat Ordinul nr. 729/2021 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017.
-
Mai multe familii vor primi ajutoare pentru inundații!
Conform procedurilor stabilite prin hotărârea de Guvern privind acordarea ajutoarelor de urgenţă adoptată luna trecută, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a aprobat lista nominală a beneficiarilor de ajutor de urgenţă întocmită de ANPIS, cu sprijinul comisiilor pentru evaluarea estimativă a pagubelor şi cu avizul autorităţilor locale.
-
Noi reguli pentru desfăşurarea activităţii în cinematografe!
În Monitorul Oficial nr. 737/2021 a fost publicat Ordinul nr. 1379/2021 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii nr. 3.245/1.805/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS – CoV – 2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii.