-
Cine poate beneficia de locuinţă socială?
Legea nr. 253/2022 prevede modificarea şi completarea Legii locuinţei nr. 114/1996. Locuinţele sociale se repartizează de către autorităţile administraţiei publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual de acestea.
-
A fost finalizată emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că a fost finalizată emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, care se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie, prin programul „Sprijin pentru România”.
-
Administraţia publică sprijină activităţile de economie socială
Prin grup vulnerabil înţelegem persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai. Legea nr. 240/2022 prevede că autorităţile administraţiei publice centrale şi locale sprijină activităţile de economie socială prin facilitarea accesului întreprinderilor sociale şi întreprinderilor sociale de inserţie la târguri de profil sau târguri comerciale…
-
Ce documente trebuie depuse de persoanele cu dizabilităţi pentru obţinerea voucherelor utilizate pentru achiziţionarea de tehnologii?
Metodologia de acordare şi distribuire a voucherelor utilizate exclusiv pentru achiziţionarea de tehnologii şi dispozitive asistive şi tehnologii de acces, altele decât cele finanţate prin Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost modificată de Ordinul nr. 924/2022.
-
Instanţele judecătoreşti pot hotărî ca şedinţele de judecată să se desfăşoare prin mijloace de telecomunicaţie audiovizuală
Legea nr. 220/2022 prevede valorificarea adaptată a unor măsuri dovedite benefice pentru instituţiile din domeniul justiţiei instituite pe perioada stării de alertă declarate în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID – 19.
-
Mamele vor beneficia de sprijin în valoare de 2.000 lei
OUG nr. 113/2022 prevede unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor.
-
Procedura de acordare a facilităților pentru întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție, aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat o hotărâre prin care sunt modificate și completate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 219/2015 privind economia socială, fiind introduse dispoziții care să soluționeze unele dificultăți întâmpinate în implementarea acesteia și care să pună în aplicare modificările legislative prevăzute de Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 33/2022 pentru modificarea şi completarea…
-
Au fost emise 1 milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început la 10 iunie distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în valoare de 250 de lei, acordate o dată la două luni, până la finalul anului, prin programul „Sprijin pentru România”.
-
Valoarea drepturilor de îmbrăcăminte a copiilor pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, majorată!
Hotărârea nr. 838/2022 prevede stabilirea cuantumului limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor la îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico – sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural – sportive, precum şi sumele de bani pentru nevoi personale, pentru copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip rezidenţial, precum şi…
-
Cheltuielile de transport şi cazare ale celor care adoptă copii vor fi decontate
Sumele necesare pentru transport şi cazare în vederea participării la procedura de potrivire practică cu un copil care are domiciliul în alt judeţ decât cel al adoptatorului sau familiei adoptatoare se decontează în mod unitar, la nivelul întregii țări.