Category: Social

  • Nu întotdeauna o mână-ntinsă este un strigăt de ajutor

    Zi de zi, la colţ de stradă, la gura de metrou, în autobuze sau tramvaie, întâlnim persoane care ne solicită ajutor material sau financiar. Ce are de spus Codul Penal despre această îndeletnicire? Codul Penal aşează cerşetoria în rândul infracţiunilor care aduc atingere relaţiilor privind convieţuirea socială. Potrivit art. 326 din Codul Penal, cerşetoria este…

  • Recalculul pensiilor militarilor

    Adoptarea propunerii legislative privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, stabileşte că pensiile militarilor care au fost diminuate prin Ordonanţa 1/2011 revin la cuantumul calculat pentru decembrie 2010 începând cu data de 1 octombrie. Principalul motiv a schimbării metodei de clacul constă în…

  • Ne păstrăm ogoarele? Sau e prea greu pentru noi?

    “Noi vrem pământ!” Aşa spuneau ţăranii răsculaţi, la 1907. „Vă dăm pământ, pentru el luptaţi!” Aşa li se răspundea, pe când se aflau în linia întâi, sub grindina de foc, în fiecare dintre cele două mari conflagraţii mondiale. Sute de mii de plugari nu s-au mai întors nicicând acasă, la familii! Pământul şi-a cerut tributul.…

  • Spaţiul Schengen- tărâmul făgăduinţelor?

    Spaţiul Schengen este definit drept o zonă de neîngrădită circulaţie în Europa, doar că… nu oricine poate trece chiar liber pe acolo. Adică sunt restricţii la graniţă pentru cei nou-veniţi în Uniune, că doar începând de la Revoluţia franceză egalitatea funcţionează pretutindeni şi-n orice context! Iar discriminările pe criterii etnice cu dispărut demult! Noi, românii,…

  • Proiectul de lege privind pensiile militarilor avizat favorabil

    Proiectul de lege privind pensiile militarilor în forma adoptată de Senat a primit aviz favorabil din partea Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor. Preşedintele comisiei, deputatul PSD Ion Mocioalcă a menţionat că legea va intra în vigoare cu 1 ianuarie 2014, cum a prevăzut Guvernul. Astfel prin proiectul de lege menţionat beneficiarii îşi vor recâştiga un drept pierdut…

  • O 883/2013 – valoarea tichetelor de creşă pt semestrul I al anului 2013

    MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE ORDIN privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creşă pentru semestrul I al anului 2013 Având în vedere prevederile: – Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, cu modificările ulterioare; – Hotărârii Guvernului nr. 1.317/2006…

  • O firimitură-n coşul tău zilnic. A sporit valoarea tichetului de masă!

    Dacă nu-i pâine, bună e şi mămăliga! La fel stau treburile şi cu tichetele de masă. Decât răbdări prăjite, mai bine să zici precum plugarul român, după un an secetos: „Rău mâncai, bine mă săturai… Nici nu fuse, nici n-ajunse. Dacă mai era, să ştii că nu strica!” Preţurile alimentelor de bază sunt cu vreo…

  • O 874/2013 – proiectele pt protecţia persoanelor cu handicap

    MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE ORDIN privind aprobarea Metodologiei de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap pentru anul 2013 ANEXĂ Având în vedere prevederile: – art. 99 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;…

  • Modificare venit minim garantat, alocaţie pt susţinerea familiei

    GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, precum şi pentru modificarea Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei Aşa cum s-a stabilit în cadrul acordurilor încheiate cu Fondul Monetar Internaţional şi cu celelalte instituţii participante la susţinerea financiară a României, precum şi în baza prevederilor…

  • Amendament semnat dintre MApN şi Consiliului Memorial al Holocaustului

    În cadrul ceremoniei desfăşurate la sediul ministerului Apărării de la Bucureşti a fost semnat un amendament la protocolul încheiat de MApN cu Consiliului Memorial al Holocaustului din SUA prin care este extins accesul la arhivele şi documentele ministerului, de către Ministrul Apărării Mircea Duşa şi Paul Shapiro, directorul Centrului pentru Studii Avansate privind Holocaustul. Astfel potrivit amendamentului semnat la…