-
Şansă pentru pacienţii grav bolnavi
Ministerul Sănătăţii a supus dezbaterii publice proiect de Ordin privind aprobarea Condiţiilor de autorizare a utilizării unui medicament de uz uman pentru folosire în tratamente de ultimă instanţă, în conformitate cu prevederile art. 83 din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind…
-
Metodologia de realizare a obligaţiilor ce revin autorităţilor implicaţi în prevenirea şi intervenţia în situaţia copiilor părăsiţi în unităţi sanitare
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a supus dezbaterii publice proiectul de Hotărâre pentru aprobarea metodologiei privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenirea şi intervenţia în situaţia copiilor părăsiţi în unităţi sanitare. Proiectul de act normativ detaliază paşii pe care reprezentanţii unităţilor sanitare, ai serviciilor publice de asistenţă socială,…
-
Numărul de consultaţii acordate bolnavilor cu afecţiuni cronice nu se modifică
Potrivit unui comunicat de presă remis de Biroul de presă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), noile norme la Contractul-cadru 2014 – 2015 nu aduc modificări referitoare la numărul de consultaţii acordate bolnavilor cu afecţiuni cronice. În comunicat se arată că şi vechile norme de aplicare ale Contractului-cadru prevedeau o consultaţie pe lună…
-
Bugetul Sănătăţii a fost suplimentat
Biroul de presă al Executivului informează că Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu suma de 2.031.000 de lei pentru achiziţionarea a cinci ambulanţe necesare implementării acordurilor de colaborare cu Republica Moldova. Suma de 2.031.000 de lei provine din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. De asemenea, Guvernul a aprobat un memorandum care…
-
Sancțiuni pentru spitale şi angajaţii săi în cazul copiilor abandonaţi
În 31 iulie Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a pus în dezbatere un proiect de hotărâre pentru aprobarea metodologiei privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenire şi intervenţie în situaţia copiilor părăsiţi în unităţi sanitare. Potrivit proiectului direcţiile pentru protecţia copilului trebuie sesizate în cel mult 24 de…
-
Modificarea metodologiei de trimitere a bolnavilor pentru tratament în străinătate
Noutăţi legislative: Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin privind modificarea Ordinului M.S. nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate. Potrivit proiectului de act normativ, Direcţiile de sănătate publică vor desemna o persoană responsabilă cu organizarea activităţii de trimitere la tratament în străinătate. Solicitările de trimitere a…
-
Părinții au dreptul la o zi liberă pentru a merge cu copilul la medic
„Sănătatea e ca banii, niciodată nu vom avea o adevărată idee de valoarea sa până când nu o vom pierde” (Josh Billings) și „prevenirea este mai bună decât vindecarea” (proverb englezesc). Tocmai de aceea, legiuitorul român a decis să acorde o atenție deosebită sănătății copiilor noștri.