Sancțiuni pentru spitale şi angajaţii săi în cazul copiilor abandonaţi


dr-oleseaÎn 31 iulie Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a pus în dezbatere un proiect de hotărâre pentru aprobarea metodologiei privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenire şi intervenţie în situaţia copiilor părăsiţi în unităţi sanitare.

Potrivit proiectului direcţiile pentru protecţia copilului trebuie sesizate în cel mult 24 de ore în cazul copiilor abandonaţi în maternităţi, iar, dacă în cinci zile părinţii nu pot fi identificaţi, se va dispune plasamentul de urgenţă.

În conținutul documentului este precizat că serviciul public de asistenţă socială are obligaţia să desemneze un asistent social care să facă demersurile necesare înregistrării naşterii copilului abandonat, iar DGASPC trebuie să desemneze un asistent social care să asigure preluarea acestuia în sistemul de protecţie a copilului.

Proiectul de hotărâre mai prevede că orice persoană care, prin natura profesiei sale, lucrează direct cu un părinte/ reprezentant legal faţă de care are suspiciuni legate de existenţa unei situaţii de risc de părăsire a copilului este obligată să sesizeze serviciul public de asistenţă socială în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv.

În ceea ce privește personalul din compartimentul de primiri urgenţe, acesta este obligat să ceară actul de identitate al gravidei, iar dacă aceasta nu are acte de identitate, trebuie să facă demersuri pentru a-l putea obţine.

Întregul conținut al proiectului de hotărâre poate fi găsit pe site-ul oficial al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.