Category: Proiecte şi propuneri legislative

  • Propunere legislativă: 1 iunie zi liberă!

    O nouă propunere legislativă vine din partea unui grup de parlamentari care au propus, într-un proiect de lege, ca ziua de 1 iunie să fie nelucrătoare. Aceştia propun modificarea Codului Muncii prin introducerea zilei de 1 iunie ca zi nelucrătoare. Ziua copilului ar urma sa fie nelucrătoare, alături de 1 si 2 ianuarie, prima şi…

  • Modificări propuse pentru legea alimentelor româneşti din supermarketuri

    În ultimul an au fost propuse patru iniţiative legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare publicată în M.Of nr. 705/ 20.10.2009.  Scopul final al iniţiativelor îl reprezintă încurajarea producţiei naţionale. Propunerea legislativă cea mai controversată prevede obligativitatea hipermarketurilor de a achiziţiona cel puţin 51% din produsele din cele 3 categorii…

  • Dezbateri privind moțiunea simplă pe agricultură

    În cadrul dezbaterii moțiunii simple pe agricultură, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că atunci când a preluat ministerul a găsit foarte multe probleme, iar de jumătate de ani echipa sa încearcă să le rezolve. “Pe fond, moțiunea este nu doar neîntemeiată, ci și neonestă. Atunci când am preluat ministerul am…

  • Lifturile din bloc ar putea fi înlocuite odată cu reabilitarea termică a clădirii

    Un proiect de lege, care prevede acordarea unui credit bancar garantat de stat pentru înlocuirea lifturilor cu durată de viaţă depăşită, vine în ajutorul proprietarilor. Astfel, odată cu reabilitarea termică a clădirii ar putea înlocuite şi lifturile din bloc. În România, peste 90% dintre lifturi au durata de viaţă depăşită, şi probleme mari de funcţionare, iar schimbarea liftului cu unul nou…

  • Emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă – Proiect

    Proiectul de Lege privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă a fost lansat, în dezbatere publică,  pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Prin proiect se propune schimbări la: – Prevederile referitoare la informațiile financiare periodice care se referă la situația financiară a emitentului de valori mobiliare și a întreprinderii aflate sub controlul acestuia; – Notificarea privind deținerea unor…

  • Proiect: Toate instituţiile publice şi localurile din ţară să beneficieze de internet gratuit

    Mihai Sturzu, deputat independent a propus un act normativ care să oblige toate instituţiile publice şi localurile din ţară să ofere internet gratuit clienţilor. Astfel, dacă legea ar intra în vigoare ar trebui ca românii să aibă internet gratuit în fiecare restaurant, bar, club sau terasă la care merg. Totodată, documentul obligă fiecare instituţie publică fie că…

  • Modificarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţelor

    Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi județelor. Prin proiect se intenţionează consolidarea procesului de adoptare a hotărârilor Guvernului care au ca…

  • Dîncu despre noul Cod Administrativ

    În cadrul unei conferinţe de presă, vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că ambiguitatea privind legislaţia administraţiei convine centralismului de la Bucureşti şi limitează puterea locală, situaţia urmând să fie rezolvată prin adoptarea, la sfârşitul lunii septembrie, a noului Cod Administrativ. În opinia lui Dîncu, autoritatea puterilor locale este un concept străin al administraţiei centrale şi…

  • Miniștrii nu vor mai putea ignora informările SRI

    Marius Popa, vicepreşedinte al comisiei de control asupra SRI, a iniţiat un proiect, potrivit căruia miniştrii care primesc informări de la SRI şi le ignoră ar putea fi traşi la răspundere. Parlamentarul vrea ca aleşii să îi poată audia pe miniştri. De asemenea, Marius Popa vrea să se modifice şi legea privind răspunderea ministerială. În…

  • Proiect legislativ în domeniul apărării împotriva incendiilor

    Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă continuă procesul legislativ în domeniul apărării împotriva incendiilor. Astfel, pentru asigurarea îndeplinirii cerinţei esenţiale de securitate la incendiu, care vizează, pe lângă securitatea ocupanţilor şi a echipajelor de intervenţie, limitarea propagării fumului şi focului în interiorul construcţiei şi la vecinătăţi, IGSU propus un nou proiect de act normativ care…