-
Punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva grefierului duce la suspendarea sa din funcție?
Actul de justiție nu ar putea fi înfăptuit fără munca personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești care are un rol important în buna desfășurare a activității în cadrul parchetelor și instanțelor. Personalul auxiliar care îi ajută pe judecători și procurori în activitate este format din grefieri, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni și registratori. Fără…
-
Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor şi al parchetelor pot beneficia de pensie de serviciu
Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de…
-
Regulamentul Camerei Deputaţilor va fi modificat
Secretarul Camerei Deputaţilor, Nicolae Mircovici a informat că Regulamentul Camerei Deputaţilor urmează să fie modificat pentru a reglementa ce se întâmplă în situaţia în care Camera respinge o cerere a procurorului de începerea urmăririi penale, cum s-a întâmplat în cazul premierului Victor Ponta. Acesta a precizat că, la şedinţa Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, a fost hotărât ca,…
-
A fost respins proiectul care prevedea răspunderea magistraţilor care au săvârşit erori judiciare
Camera Deputaţilor a respins proiectul care prevedea ca statul să facă, după condamnarea Românei la CEDO, acţiune în despăgubiri împotriva magistraţilor care au săvârşit erorile judiciare. Proiectul a fost respins cu 259 votri “pentru”, 11 “împotrivă” şi 15 abţineri. Proiectul prevedea obligativitatea statului de a se îndrepta de îndată cu o acţiune în despăgubiri împotriva…
-
Proiectul privind modificarea statutului judecătorilor și procurorilor, respins de Camera Deputaților
La 9 iunie, Comisia juridică a Camerei Deputaților a respins proiectul de lege privind modificarea statutului judecătorilor și procurorilor, semnat de 45 de parlamentari de la toate partidele reprezentate în legislativ Actul normativ prevede tragerea la răspundere a magistraților care cu rea-credință sau din gravă neglijență au săvârșit erori judiciare cauzatoare de prejudicii. Dreptul persoanelor…
-
CCR a declarat neconstituţional un alineat din Codul de Procedură Penală
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțional un alineat din Codul de Procedură Penală despre contestație. În data de 9 iunie, plenul CCR a dezbătut excepția de neconstituționalitate a articolului 488*4, alineatul 5 din Codul de Procedură Penală, care prevede: “Contestaţia se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului”.…
-
Dezbateri privind modificarea Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
Baroul Bucureşti a supus dezbaterii publice un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995. Proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 51/1995 vizează îmbunătăţirea cadrului legal pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Prin iniţierea acestei propuneri se urmăreşte inlăturarea unei inechităţi generate de existenţă prevederilor art.102 alin.2 din Legea nr.303/2004…
-
Propuneri de modificare a Codului de procedură penală
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea ministrului justiţiei în vederea întreprinderii demersurilor necesare pentru promovarea unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, aprobat prin Legea nr. 135/2010. Astfel, potrivit actului normativ, se modifică art. 207, alin. 6, în care este specificat că “În tot cursul procedurii de cameră…
-
GRECO în vizită la CSM
În data de 21 mai 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității un comunicat cu privire la vizita de evaluare a Grupului de state împotriva corupţiei (GRECO) la CSM. Potrivit comunicatului, vizita s-a desfăşurat în cea de-a patra rundă de evaluare, unde s-a discutat despre demersurile şi acţiunile privind procedura de recrutare a magistraţilor,…