Category: Piaţa muncii

  • Normele privind acordarea voucherelor de vacanță

    Președintele interimar al ANT, Mirela Matichescu a afirmat că Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a finisat normele cu privire la acordarea voucherelor de vacanță și, imediat după promulgarea Legii și publicarea în Monitorul Oficial, documentul va fi trimis pe circuitul de avizare. Potrivit normelor, angajatorii prevăzuți conform ordonanței de urgență 8/2014 stabilesc de comun acord cu organizațiile sindicale…

  • Cum îşi vor obţine şomerii indemnizaţia

    În data de 10 iunie, deputaţii au decis ca şomerii sau beneficiarii de venit minim garantat să fie angajaţi cu contract individual de muncă pe cel mult un an pentru prestarea unor activităţi de interes ale comunităţilor locale, fiind răsplătiţi pe banii din bugetul de şomaj. Astfel, cheltuielile cu forţa de muncă efectuate în cadrul…

  • Legea dialogului social trimisă spre reexaminare

    Pe 9 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, o cerere de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, apreciind că angajatorul nu poate reţine şi vira cotizaţia de sindicat pe statele lunare de plată, la cererea organizaţiilor sindicale, deoarece salariul, potrivit Codului Muncii, se plăteşte…

  • Lucrezi cu zilieri? Ce faci în cazul unui accident de muncă în care aceștia au fost implicați?

    Tot mai multe persoane apelează la forța de muncă a zilierilor, fapt ce a generat și implicarea acestora în accidente de muncă. Pentru a avea o evidență clară a celor care își oferă forța de muncă ca zilieri și pentru a stabili ce este de făcut în cazul unui accident de muncă în care sunt…

  • Valoarea tichetelor de masă s-a majorat la 9,41 de lei

    Conform unui ordin al Ministerului Muncii, publicat în Monitorul Oficial, valoarea tichetelor de masă s-a majorat la 9,41 de lei, de la finele lunii mai. Ordinul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr. 1069/2015 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2015 a fost publicat în Monitorul Oficial nr.…

  • Examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal

    În Monitorul Oficial nr. 356 din 25 mai 2015 a fost publicată Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali nr. 6/2015 privind susţinerea examenului de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent – sesiunea iunie 2015. Potrivit actului normativ, examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal…

  • Plata venitului lunar pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A.

    În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2011, aprobată prin Legea nr. 38/2012, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 143/2012, a fost înfiinţată Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., care a declarat începerea activităţii la data de 26.11.2012, dată la…

  • CE recomandă consolidarea măsurilor privind piaţa forţei de muncă

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, vor fi luate mai multe măsuri pentru tinerii care nu se află în evidenţele autorităţilor şi pentru şomerii pe termen lung. “Ministerul Fondurilor Europene continuă demersul privind eforturile de a reduce cât mai mult birocraţia asociată implementării proiectelor FSE (Fondul Social European), pentru un flux al cererilor de rambursare…

  • Dezbateri privind închiderea hipermarketurilor în weekend

    Premierul Victor Ponta a declarat propunerea de închidere a hipermarketurilor în weekend şi în zilele de sărbători legale “o măsură stupidă” pentru România, motivând că nu au de câştigat nici angajaţii care sunt plătiţi dublu când lucrează în acele zile şi nici consumatorii care îşi fac cumpărăturile în weekend. “Vreau să exprim o opinie pe…

  • Terenurile şi locuinţele din România – înregistrate gratuit

    Începând cu data de 11 mai 2015 şi până în 2023, terenurile şi locuinţele din România sunt înregistrate gratuit, în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, a informat într-un comunicat de presă ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea. Astfel, bugetul alocat pentru acest fapt este de 1,2 miliarde de euro, din care 300 de milioane…