-
Administratorii asociaţiilor de proprietari pot obţine certificatele de calificare profesională până la data de 1 ianuarie 2022!
Persoanele fizice atestate pentru funcţia de administrator în conformitate cu prevederile Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari pot îndeplini funcţia de administrator numai dacă, până la data de 1 ianuarie 2021, obţin certificate de calificare profesională care dovedesc calificarea profesională pentru a îndeplini ocupaţia de administrator, în conformitate cu prezenta…
-
A fost redefinită noţiunea de lucrător sezonier
Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate a fost modificată de Legea nr. 227/2020.
-
Cariera militară este îmbrăţişată de tot mai mulţi tineri!
A fi militar este un mod de viaţă, în care se împletesc spiritul riguros, temperamentul dinamic, sacrificiul. De bună seamă, la acestea se mai adaugă satisfacţia şi bucuria acelora care, prin propria voinţă, din vocaţie, consimt să se dedice carierei militare. Profesia militară nu înseamnă doar manevre militare, exerciţii şi antrenamente. Sunt o multitudine de specialităţi…
-
Persoanele interesate se pot angaja fără concurs în poliţia penitenciară
Persoanele interesate se pot angaja fără concurs în poliţia penitenciară. În Monitorul Oficial nr. 911/2020 a fost publicat Ordinul nr. 3862/2020 pentru stabilirea procedurii de angajare fără concurs în poliţia penitenciară, în temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei.
-
Noutăţi privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale
A fost modificată Legea privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale de Legea nr. 172/2020. Prevederile legii urmăresc garantarea unui nivel adecvat de protecţie a salariaţilor detaşaţi în cadrul prestării de servicii transnaţionale, în special asigurarea respectării aplicării clauzelor şi condiţiilor de încadrare în muncă şi protecţia sănătăţii şi securităţii în muncă a…
-
De astăzi pot fi depuse actele pentru obţinerea fondurilor pentru şomajul tehnic!
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a anunţat măsurile de organizare pentru depunerea, începând de astăzi, a actelor necesare în vederea obţinerii fondurilor guvernamentale pentru şomajul tehnic.