-
Totul despre indemnizaţia de detaşare/delegare
Diurna este un drept care poate fi acordat prin reglementarile aflate în vigoare oricărui salariat angajat în baza unui contract de muncă şi care merge într-o deplasare în interes de serviciu. Potrivit Codului Muncii, salariatul delegat are dreptul legal la plata cheltuielilor de transport şi de cazare, dar şi la o indemnizatie de delegare, în…
-
Noi posturi scoase la concurs de Poliţia Română
În perioada 3 – 7 octombrie, Poliţia Română a scos la concurs 2.400 de posturi, majoritatea fiind pentru posturile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi conductori câini, din sursă externă, pentru care se pot înscrie toţi doritorii. “Dintre cele 2.397 posturi, 2.303 sunt pentru încadrare directă de agenţi în structurile de ordine publică,…
-
Codul muncii va suferi modificări importante!
Conform unui proiect de act normativ propus de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, atât angajatorii cât şi instituţiile şi autorităţile publice vor fi obligate să ţina un registru de evidenţă a persoanelor remunerate financiar. Astfel, în cazul salariaţilor care lucrează în mediul privat, angajatorii vor utiliza tot Registrul privat, adică Registrul general…
-
Cum pot fi rezolvate problemele salariale din administrația publică locală
Pentru găsirea unor soluții în rezolvarea problemelor legate de salarizare, cu care se confruntă administrația publică locală, președintele Federației Sindicatelor Pro-Administrație, Silvia Moldovan, a propus elaborarea unei noi ordonanțe de urgență. În cadrul discuțiilor purtate la Ministerul Muncii, s-a pus accent pe găsirea soluțiilor și propunerilor concrete pentru problemele legate de salarizarea din administrația publică locală, dar și deblocarea…
-
Prime de instalare pentru şomeri
Guvernul a adoptat în şedinţa din 28 septembrie, o ordonanţă de urgenţă care cuprinde o serie de măsuri pentru combaterea şomajului şi stimularea ocupării locurilor de muncă de către categoriile vulnerabile. Dacă aceştia decid să îşi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 kilometri, pentru a se angaja, vor beneficia de o primă…
-
Președintele CSM: Ne dorim o salarizare separată și unitară
După întrevederea cu miniștrii Justiției și Muncii, Mircea Aron, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat că își dorește o salarizare separată și unitară. “Am concluzionat, din discuții, că sistemul își dorește o salarizare separată și unitară. Din acest punct de vedere s-a concluzionat că Guvernul va trebui să își asume problema inechităților salariale…
-
Cum se acordă concediul de odihnă asistenţilor maternali profesionişti?
Asistenţii maternali profesionişti care au în îngrijire un copil au un contract de muncă special tocmai datorită muncii pe care o prestează. Potrivit ştirilor juridice, o particularitate a contractului de muncă special al asistentului maternal profesionist, reglementat de către H. G. nr. 679/2003, este dată de faptul că munca prestată de asistentul maternal profesionist are…
-
Concedierea salariţilor pe durata exercitării unei funcţii eligibile din nou sub lupa constituţionalităţii
Conform legislaţiei, şi anume art. 60 alin. 1) lit. g) C. muncii, era prevăzut că nu poate fi dispusă concedierea salariţilor pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către acel salariat. Această literă a…
-
Sesizare cu privire la constituționalitatea OUG nr. 20 şi nr. 43 referitoare la salarizare
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mircea Aron, a declarat că CSM ar putea sesiza Curtea Constituțională cu privire la ordonanțele de urgență 20 și 43 referitoare la salarizare. “Pe Ordonanța 20 și Ordonanța 43, ceea ce se stăruie în cerința asociațiilor, dar și a conducerilor instanțelor este de a face un demers din partea noastră, a…
-
Încheierea unui contract de munca fictiv. Consecinţe
Încheierea unui contract de muncă fictiv este blamat în legislaţie iar acesta produce consecinţe atât în sarcina angajatorului cât şi a angajatului. Astfel, prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunal a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., prin Primar B., în contradictoriu cu pârâtul C., ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele: