-
Pentru 2020 se stabileşte un contingent de 30.000 de lucrători străini nou – admişi pe piaţa forţei de muncă din România!
În Monitorul Oficial nr.1031 din 23 decembrie 2019, a fost publicată Hotărârea nr.968/2019 privind stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2020.
-
De la 1 ianuarie 2020 creşte salariul minim!
Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un…
-
RIL admis.Încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu recursul în interesul legii în materie civilă ce vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, arătându-se că examinarea jurisprudenţei la nivel naţional a relevat faptul…
-
Salariul minim va fi majorat la 2.230 lei!
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
-
Ministerul Muncii a publicat situaţia dosarelor de recalculare a pensiilor!
Numărul dosarelor de recalculare a pensiilor care înregistrau întârzieri a scăzut la jumătate în ultimele 2 săptămâni, adică din momentul în care Ministrul Muncii și Protecției Sociale, doamna Violeta Alexandru, a solicitat Casei Naționale de Pensii Publice situația întârzierilor.
-
România trebuie să alinieze legislaţia cu normele UE privind recunoașterea calificărilor profesionale
Comisia a decis să trimită avize motivate unui număr de 22 de țări (printre care și România) și să trimită scrisori suplimentare de punere în întârziere Germaniei și Maltei, în legătură cu conformitatea legislației și practicilor lor naționale cu normele UE privind recunoașterea calificărilor profesionale (Directiva 2005/36/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE).
-
Angajatorii sunt obligaţi să elibereze adeverinţe de vechime angajaţilor cât şi foştilor angajaţi!
Angajatorii sunt obligaţi să completeze adeverinţe de vechime pentru fiecare angajat, în care se trec mutaţiile intervenite pe durata executării contractului individual de muncă, respectiv: încheierea contractului individual de muncă (CIM), modificarea CIM, suspendarea CIM, încetarea CIM.
-
Aplicarea sancţiunilor disciplinare de către angajator! Amenzile disciplinare sunt interzise!
Respectarea disciplinei muncii este o obligație generală a oricărui salariat, obligație ce derivă din raportul de subordonare care se stabilește între părți prin încheierea contractului individual de muncă și subzistă pe toată durata de executare a acestuia. Potrivit art. 247 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii,…