-
Brevetarea invențiilor românești în străinătate e susținută de către OSIM. Sprijinul e de natură financiară!
La originea oricărei invenții se află necesitatea. Acolo unde absentează metoda, mai intervine și creativitatea iar atunci când, aparent, lipsește soluția, te mai învață și nevoia. Dincolo de realizarea unei invenții, în ziua de azi se pune, la modul cel mai serios, și problema protejării sale, a procedurilor legale prin care este împiedicată utilizarea, aplicarea…
-
A fost ratificat un Acord între România şi Republica Serbia
Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru ratificarea Acordului între România și Republica Serbia în domeniul securității sociale, semnat la Belgrad, la 28 octombrie 2016, document care are ca scop principal recunoaşterea şi totalizarea perioadelor de asigurare socială realizate pe teritoriul ambelor state, determinarea legislaţiei aplicabile în cazul lucrătorilor migranți, egalitatea de tratament, precum…
-
Se intenționează menținerea călătoriilor fără vize în Marea Britanie pentru cetățenii UE
Guvernul britanic intenţionează să menţină călătoriile fără vize în Marea Britanie pentru cetăţenii din Uniunea Europeană, chiar şi după Brexit, iar planurile pentru sistemul britanic de imigrare urmează să fie prezentate în toamnă. Propunerile oficiului de Interne de la Londra ar însemna că vizitatorii din ţările Uniunii Europene ar avea nevoie doar de permisiunea de…
-
UE. Furtul din bani europeni pedepsit cu minim 4 ani închisoare!
Uniunea Europeană a adoptat o directivă care prevede pedepse extrem de dure pentru furtul din banii europeni. Directiva 1371 privind „combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal” prevede pedepse de minimum 4 ani de închisoare dacă prejudiciul e mai mare de 100.000 de euro. Pragul sub care un stat…
-
UE a introdus noi limite de poluare!
Uniunea Europeana a introdus noi limite de poluare pentru emisiile de substante toxice ale termocentralelor pe baza de carbune, gaz, pacura si alti combustibili fosili, precum si ale platformelor petroliere marine. Acestea au la dispozitie patru ani sa investeasca in modernizarea sistemelor de purificare a gazelor de ardere si a apelor reziduale, pentru ca pana…
-
UE lansează un nou program de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli!
Noul program al Uniunii Europene de încurajare a consumului de fructe și legume în școli a fost lansat la 1 august, gata să fie pus în aplicare în întreaga Uniune începând cu prima zi a anului școlar 2017/2018, a anunțat luni Comisia Europeană (CE). Din cele 250 milioane de euro ale finanțării din partea UE…
-
Libera circulaţie a europenilor în Marea Britanie se va încheia în martie 2019!
Libera circulaţie a europenilor în Marea Britanie se va încheia în martie 2019. Adică exact la data la care Regatul va părăsi de facto Uniunea Europeană. Declaraţia făcută de membri ai guvernului britanic a adăugat, cum era de aşteptat, noi tensiuni între Londra şi Bruxelles. Miniştrii britanici au promis în repetate rânduri o perioadă de…
-
Au fost semnate memorandumuri de cooperare între România și Egipt
Agricultura și IMM-urile s-au numărat printre principalele sectoare pentru care au fost semnate memorandumuri de cooperare între România și Egipt, a anunțat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat după întâlnirea din cadrul Comitetului Mixt de cooperare economică româno-egipteană. Acesta a declarat: “Ne dorim să avem o relație care să se bazeze pe experiență…
-
Marea Britanie va introduce un nou sistem pentru gestionarea imigraţiei
Marea Britanie va introduce un nou sistem pentru gestionarea imigraţiei începând din martie 2019, care va pune capăt libertăţii de circulaţie între Marea Britanie şi celelalte ţări UE, a declarat ministrul britanic pentru imigraţie. Ministrul a explicat că Guvernul face în prezent o evaluare a costurilor şi beneficiilor migranţilor din UE, raport care va fi…
-
România stă foarte prost la capitolul atragerea fondurilor structurale şi de coeziune
Din totalul de 82 de miliarde de euro de fonduri structurale şi de coeziune investite în regiunea Europei Centrale şi de Est în proiectele de infrastructură de transport, România a atras în exerciţiul financiar european 2007-2013 sub 7%, în vreme ce Polonia a folosit peste 30% din această sumă, în condiţiile în care ţările din…