Category: Economie

  • Guvernul a modificat tarifele de utilizare a reţelei de drumuri naţionale

    Printr-un proiect de lege adoptat, Guvernul a modificat şi a completat OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, în scopul transpunerii în legislaţia naţională a unor prevederi din Directiva UE de aplicare a taxelor la vehicule grele de transport marfă pentru utilizarea…

  • Asigurarea RCA să poată funcţiona ca un CASCO – Proiect

    La Parlament a fost depus un proiect de modificare a legii RCA, iar una dintre modificările iniţiate este ca poliţa RCA să poată funcţiona ca un CASCO. Actul normativ introduce posibilitatea aplicării procedurii compensării directe în cazul asigurărilor RCA. Prin urmare, în baza unei clauze contractuale opţionale asiguratul va putea să se adreseze propriului asigurător RCA pentru…

  • Modificări propuse pentru legea alimentelor româneşti din supermarketuri

    În ultimul an au fost propuse patru iniţiative legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare publicată în M.Of nr. 705/ 20.10.2009.  Scopul final al iniţiativelor îl reprezintă încurajarea producţiei naţionale. Propunerea legislativă cea mai controversată prevede obligativitatea hipermarketurilor de a achiziţiona cel puţin 51% din produsele din cele 3 categorii…

  • Proiect: Toate instituţiile publice şi localurile din ţară să beneficieze de internet gratuit

    Mihai Sturzu, deputat independent a propus un act normativ care să oblige toate instituţiile publice şi localurile din ţară să ofere internet gratuit clienţilor. Astfel, dacă legea ar intra în vigoare ar trebui ca românii să aibă internet gratuit în fiecare restaurant, bar, club sau terasă la care merg. Totodată, documentul obligă fiecare instituţie publică fie că…

  • Noutăți legislative, în agricultură! Un acces extins la finanțare și apariția funcției de atașat agricol

    Într-o țară ca a noastră, înzestrată cu o glie roditoare, ce favorizează producțiile agricole record, e de neimaginat cum de s-a ajuns ca populația să se hrănească preponderent din importuri, în vreme ce o parte din producția agricolă internă se vinde pe două parale sau rămâne nevalorificată. Incontestabil, e necesară promovarea exporturilor și o bună…

  • Care sunt pașii pentru a obține statutul de operator economic autorizat?

    Fiind parte a UE se impune ca liberul schimb pe teritoriul Uniunii să fie guvernat de reguli comune, deoarece aceasta este o zonă unică de comerț în care toate bunurile circulă liber. În acest scop încă din 2013 a fost elaborat de către Parlamentul European un Cod vamal al Uniunii. Pentru a stabili modalitățile prin…

  • Bani elvețieni pentru consolidarea managementului energiei durabile în România

    În data de 11 mai 2016, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice Attila Gyorgy și ambasadorul Confederației elvețiene, Jean-Hubert Lebet, au semnat Acordul privind fondul de acțiuni în domeniul managementului energiei durabile. Scopul principal al proiectului vizează consolidarea managementului energiei durabile la nivel local în România, creșterea nivelului de trai, promovarea dezvoltării economice și…

  • Semnarea Memorandumului pentru implementarea pilonului tehnic din Pachetul IV Feroviar

    România a semnat Memorandumul de cooperare între Autoritatea Feroviară Română (AFER) și Agenția Europeană a Căilor Ferate privind implementarea pilonului tehnic din Pachetul IV Feroviar. Astfel, ţara noastră a intrat în grupul primelor 5 state din UE, alături de Regatul Unit, Ungaria, Germania, Belgia și Franța. Conform unui comunicat al Ministerului Transporturilor, al IV-lea Pachet Feroviar…

  • Baqir: România a realizat evoluții impresionante după criza financiară

    Şeful misiunii Fondului Monetar Internațional pentru România a declarat că România a realizat evoluții impresionante după criza financiară, în special în privința stabilității macroeconomice și a reducerii deficitului de cont curent și a deficitului bugetar. Reza Baqir avertizează că aceste câștiguri riscă să fie anulate, pe fondul ultimelor evoluții. De asemenea, a mai precizat oficialul, România riscă să pună în…

  • Au fost modificate tarifele în roaming în Uniunea Europeană

    Comisia Europeană a făcut încă un pas pentru ca cetăţenii din ţările europene să poată comunica la aceleaşi tarife pe care le au în ţara din care provin. Noile tarife aplicabile de la sfârşitul lunii aprilie au fost publicate de către Asociaţia Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Din data de 30 aprilie…