Au fost modificate tarifele în roaming în Uniunea Europeană


roaming
Comisia Europeană a făcut încă un pas pentru ca cetăţenii din ţările europene să poată comunica la aceleaşi tarife pe care le au în ţara din care provin.
Noile tarife aplicabile de la sfârşitul lunii aprilie au fost publicate de către Asociaţia Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Din data de 30 aprilie 2016 intră în vigoare ultima etapă intermediară reglementată de Comisia Europeană, aceasta propunându-şi ca de la 15 iunie 2017 să fie eliminate complet tarifele de roaming în interiorul UE. Astfel utilizatorii români vor putea comunica în ţările UE la aceleaşi costuri ca în România.
În momentul de faţă operatorii pot adăuga o taxă suplimentară de maxim 5 eurocenţi/minut pentru apeluri efectuate către statele membre UE şi maxim 1,14 eurocenţi/minut pentru apelurile primite.
În cazul în care furnizorul a ales să aplice o suprataxă pentru toate serviciile sau doar pentru unul dintre ele, suma dintre tariful naţional aplicat şi suprataxă nu trebuie să depăşească tarifele maxime reglementate: 0,19 euro/minut (fără TVA) pentru apelurile efectuate, 0,06 euro (fără TVA) pentru trimiterea unui mesaj text (SMS), respectiv 0,20 euro/MB (fără TVA) pentru traficul de date.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția că persoanele care au serviciul de roaming activat şi se află în ţară, dar în apropiere de graniţă se pot găsi în situația ca telefonul lor să se conecteze automat la reţeaua ţării vecine şi să vorbească la tarife de roaming. În această situație, respectiva persoană va plăti și pentru apelurile pe care le primește.
Aceste situații pot fi evitate dacă: rețeaua este selectată manual, se solicită ca activarea serviciului de roaming să se facă numai la cerere și se verifică reţeaua în care se află telefonul înainte de a utiliza aparatul.
Cu siguranţă românii care au rude plecate în străinătate au întâmpinat cu bucurie această decizie şi aşteaptă cu nerăbdare să fie eliminate toate costurile suplimentare pentru a-i putea simţi pe cei dragi mult mai aproape.

,