-
Ordin MADR nr. 1470/2014 – Lista obiectivelor de investiţii pt. care se acordă microcredite
MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE ORDIN pentru aprobarea Listei obiectivelor de investiţii pentru care se acordă microcredite potrivit art. 14 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor, în anul 2014, şi criteriilor tehnice…
-
Legea pieţelor – consumatorii vor şti că produsele achiziţionate sunt certificate
Până la sfârşitul lunii noiembrie va putea fi aplicată noua lege a pieţelor, promulgată de preşedintele României, prin care adevăraţii producători agricoli vor avea acces la 40% din spaţiile de comercializare din pieţe, iar consumatorii vor şti că produsele achiziţionate sunt certificate. Potrivit actului normativ, producătorii din alte state membre ale UE sunt exceptaţi de la obligativitatea…
-
Guvernul a aprobat schema de minimis pentru sectorul agriculturii ecologice
În Monitorul Oficial nr. 754 din 16 octombrie 2014 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 864/2014 privind aprobarea schemei de minimis – “Ajutor specific compensatoriu acordat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică“. Hotărârea de Guvern stabileşte o schemă transparentă de ajutor de minimis, care se aplică pe întreg teritoriul României. Schema are ca…
-
Proiect – Legea piețelor agricole. Birocrație în creștere pentru producătorii agricoli care vor să-și vândă produsele!
Când mergem la piață, ne face plăcere să cumpărăm produse direct de la țăranii care își etalează cu mândrie marfa pe tarabă. Din păcate, adevărații producători au ajuns să își vândă produsele la marginea pieței, pentru că nu mai au loc de speculanții care le cumpără marfa pe nimic și apoi o vând în piață…
-
Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a trecut în subordinea Ministerului Agriculturii
Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a trecut din subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin ordonanţă de urgenţă. Un comunicat al Biroului de presă al Guvernului arată că “prin ordonanţa de urgenţă adoptată se au în vedere: elaborarea unitară şi urgentă a Strategiei Naţionale a Sectorului Pescăresc 2014-2020, asigurarea finanţării programelor…
-
Prelungirea termenului pentru atestarea produselor tradiţionale
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că termenul pentru atestarea produselor tradiţionale conform noii legislaţii va fi prelungit până la 30 noiembrie 2014. “Pregătim ordinul pentru prelungirea termenului privind atestarea produselor tradiţionale conform noii legislaţii, cel mai probabil până la 30 noiembrie. Deocamdată foarte puţini producători şi-au reatestat produsele, iar data limită…
-
Un nou sistem de sancţiuni în agricultura ecologică
Conform unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, din 29 septembrie se introduc sancţiuni pentru inspectorii din agricultura ecologică, riscând amenzi de până la 40.000 lei dacă nu respectă legislaţia în materie. Este vorba de O.G. nr. 29/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 639 din 30 august 2014, care reglementează mai clar prevederile privind…
-
Sancţiuni pentru folosirea frauduloasă a termenilor “eco” şi “bio”
În şedinţa Executivului din 28 august, a fost adoptat Ordonanţa de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. Prin Ordonanţa adoptată de Guvern se creează cadrul instituţional pentru stabilirea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor la organismele de inspecţie şi certificare aprobate de către MADR pentru a desfăşura activităţi…
-
Pierderile fiscale în agricultură
Rescrierea Codului Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală vor fi însoţite de modificări aduse actualei legislaţii de profil. Astfel producătorii agricoli, ai căror recoltă va fi afectată substanţial de fenomene meteorologice, vor beneficia de amnistie fiscală. Mai precis norma de venit se va reduce proporţional în cazul în care a fost afectată o suprafaţă de peste 30% din total.…