Category: Drept penal

  • La Senat s-a depus o propunere legislativa pentru modificarea şi completarea Codului penal

    La Senat s-a depus o propunere legislativa pentru modificarea şi completarea Codului penal care prevede majorarea pedepselor cu închisoare pentru mai multe fapte. Printre acestea se numară neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, zădarnicia combaterii bolilor, falsificarea sau substituirea de alimente, precum şi comercializarea de produse alterate. Potrivit iniţiativei, art. 349 din…

  • Definiţia infracţiunii continuate prevăzută de C. penal este lipsită de previzibilitate?

    Codul penal prevede unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe. Astfel, art. 35 C. penal prevede că infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Potrivit ştirilor juridice, dispoziţiile de…

  • Excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei. Decizie CCR

    În ultimul timp accentul a căzut tot mai mult pe infracţiunile de serviciu şi cele de corupţie continându-se seria de măsuri pentru prevenirea acestor infracţiuni. Art. 308 C. penal prevede că infracţiunile de serviciu privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent…

  • O dispoziţie din C. de procedură penală a fost motivul unei excepţii de neconstituţionalitate

    În procedura de cameră preliminară are loc verificarea măsurilor preventive. Art. 207 din Codul de procedură penală prevede că atunci când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile…

  • Declaraţia inculpatului nu se coroborează cu celelalte probe din dosar. Care este decizia instanţei?

    După cum ştim probele nu au o valoare dinainte stabilită iar pentru aflarea adevărului în cauză, ele trebuie coroborate. Potrivit ştirilor juridice, în practica judiară s-a reţinut că instanța apreciază că declarația inițială a inculpatului, luată acestuia într-o stare evidentă de ebrietate, prin care acesta recunoaște fapta, declarație care nu se coroborează cu celelalte probe,…

  • Cum a motivat CCR respingerea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la O.U.G. nr. 13/2017?

    Cu toţii ştim că renumita O.U.G. nr. 13/2017  a atras numeroase critici pe plan social fiind invocate excepţii de neconstituţionalitate în ceea ce o priveşte. În cele ce urmează vom analiza una dintre criticile de neconstituţionalitate invocate având un interes deosebit asupra motivării Curţii Consitituţionale care a respins excepţia, prin Decizia nr. 64/2017 publicată în…

  • Subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală

    Infracţiunea de evaziune fiscală este una dintre cele mai întâlnite infracţiuni în practica judiciară. Această infracţiune a impus şi măsuri specifice de prevenţie. Astfel, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale instituie măsuri de prevenire şi combatere a infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea. Art. 9 alin.…

  • CCR a declarat neconstituţională o dispoziţie din C. de procedură penală

    Curtea Constituțională a decis marţi că art.311 alin.(3) din Codul de procedură penală, care prevede că „organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea”, este neconstituţional. Motivul îl reprezintă lipsa obligativităţii organului de urmărire…

  • În ce condiții se aplică forma agravantă la luarea de mită ?

    Ultimii ani ne-au demonstrat cu vârf și îndesat că „în oraș și-n primărie/Firul cinstei s-a-ntrerupt,/Căci sunt, după cum se scrie, /Toți o apă…și-un corupt.”  (Ion Sava Costin) Un proverb românesc spune că „banul este ochiul dracului” și mulți au căzut pradă acestei tentații de a se îmbogăți peste noapte prin mijloace ilicite, motive pentru care,…

  • Când se poate reţine infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos?

    Efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată electronică sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, este considerată infracţiune. Această infracţiune o regăsim reglementată în art. 250 C. penal. Însă,…