-
Întrebarea zilei: se înscrie sancţiunea avertismentului în cazierul fiscal?
Buturuga mică răstoarnă carul mare! La fel şi erorile mărunte dar sancţionabile din istoricul personal al oricărei persoane fizice sau juridice pot stârni neîncrederea celorlalţi, pot zădărnici, câteodată, planurile cele mai măreţe şi pot pune obstacole în drumul către succes! Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată anul trecut de către Tribunalul Sălaj…
-
Noutăţi legislative privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii
Dorinţa de dreptate, de justiţie a românului este greu de astâmpărat iar aşteptările pe care le are el faţă de sistemul judiciar sunt pe măsură. Însă, după cum ştim, există grupuri influente şi indivizi certaţi cu legea care au tot interesul ca isprăvile lor să nu iasă la lumină şi să nu fie puse nicicând…
-
Cauza Rozalia Avram împotriva României sau cum a încălcat justiția română dreptul la un proces echitabil
Atunci când ajungi să îți cauți dreptatea prin instanțe trebuie să știi care sunt riscurile. De multe ori, căile nebănuite ale judecății sunt tare încălcite și pline de surprize. Francis Bacon descrie extrem de bine sălile de judecată, de parcă ar fi contemporan cu noi: „curțile de justiție seamănă în general cu un tufiș, când…
-
Sunt nesocotite reglementările din domeniul dispozitivelor medicale? Se impun sancţiuni!
Vă puteţi imagina un spital modern lipsit de aparatură medicală cu ajutorul căreia să se poată investiga starea pacienţilor şi să se realizeze prevenirea şi tratarea bolilor? Sunt situaţii în care, în absenţa acestor aparate, medicul nu poate afla cu certitudine ceea ce se petrece în corpul bolnavului şi nici nu poate aplica tratamentul cel mai…
-
Ştiri juridice de ultimă oră, în materia asistenţei judiciare internaţionale
“Câte bordeie, atâtea obiceie.” Sau, mai corect, “obiceiuri”! O corectură necesară, dar care nu estompează deloc adevărul sădit în vechiul proverb. În prezent, statele sunt doar nişte “bordeie” (unele chiar luxoase!), în marele “Sat Global”, ca să folosim o faimoasă expresie. După cum obiceiurile difereau de la bordei la bordei, chiar şi într-un cătun de-al strămoşilor noştri…
-
Legea drepturilor de autor a fost modificată iarăşi. Noutăţile? Privesc industria divertismentului!
Puţin după momentul în care o creaţie originală şi o interpretare artistică unică, de excepţie, au putut fi convertite uşor în bani grei, s-a zămislit un nou tip de hoţ. Unii dintre aceşti hoţi sunt destul de iscusiţi! Sunt cei care, fără a avea vreun drept, realizează înregistrări ale prestaţiilor scenice ale unor artişti celebri, efectuează copii…
-
Modificări la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
În Monitorul Oficial nr. 198 din 25 martie 2015 a fost publicată Legea nr. 53/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Potrivit legii, se introduce un nou alineat la art. 27 care prevede: “Termenul de protecţie a unei compoziţii muzicale cu text încetează după 70 de ani de la…
-
Chiriașii din casele naționalizate pot primi valoarea actualizată a imobilului fără să o solicite instanței?
Iată că s-au împlinit 20 de ani de când a apărut legea 112/1995 prin care statul a vândut chiriașilor casele naționalizate trecute în proprietatea sa. Proprietarii acestor case naționalizate au inițiat acțiuni în instanță pentru a anula contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza legii 112/1995 arătând că ei sunt primii care au deținut imobilul, titlul…
-
Parlamentarilor care lipsesc nemotivat, li se va reţine 1% din indemnizaţia brută
Potrivit proiectului, parlamentarilor care lipsesc nemotivat de la lucrările plenului sau ale comisiilor li se va reţine 1% din indemnizaţia brută. “Niciun deputat nu poate lipsi nemotivat de la şedinţele Camerei sau ale comisiei din care face parte. Prezenţa membrilor Biroului permanent şi a liderilor de grup se consemnează în stenogramele şedinţelor Biroului permanent. Sunt…