Sancţiuni aspre şoferilor care conduc vehicule fără a avea plăcuţe cu număr de înmatriculare


masini

Şoferii care conduc vehicule fără a avea plăcuţele de înmatriculare montate pot primi amenzi drastice sau pedepse cu închisoarea. Legislaţia rutieră interzice şoferilor să circule cu maşini care n-au plăcuţe cu număr de înmatriculare, indiferent că este vorba de un vehicul înmatriculat sau nu. În caz contrar, aceştia riscă sancţiuni usturătoare.

Conform Codului penal, cei care pun în circulaţie sau conduc o maşină neînmatriculată riscă să fie pedepsiţi cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă. Iar cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă sunt pedepsiţi şoferii care tractează remorci neînmatriculate.

Amenzi între 9 şi 20 de puncte-amendă şi şase puncte de penalizare, şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare vor primi şoferii care circulă doar cu una dintre plăcuţele cu numărul de înmatriculare.

În baza dispoziţiilor Codului rutier, poliţiştii rutieri au dreptul să imobilizeze maşinile atunci când şoferii conduc vehicule neînmatriculate sau fără să aibă montate plăcuţe cu număr de înmatriculare.

Autorităţile pot sancţiona şoferii şi în situaţiile în care maşinile:

au placuţe care nu corespund standardelor în vigoare
– au placuţe deteriorate, murdare ori acoperite cu gheaţă sau zăpadă, fiind împiedicată identificarea numărului de înmatriculare
– au pe placuţe aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numărului de înmatriculare
– au placuţe care nu sunt fixate în locurile special destinate

Cu excepţia mopedelor şi a troleibuzelor, autovehiculele şi remorcile trebuie înmatriculate la autoritatea competentă din raza teritorială a domiciliului/reşedinţei proprietarului.

Reamintim că de la 1 iulie, valoarea unui punct-amendă este de 105 lei.
Codul penal prevede între 1 an şi 5 ani de închisoare sau amendă pentru şoferii care conduc pe drumurile publice maşini care au placuţe cu număr fals de înmatriculare.

De asemenea cu închisoare între trei luni şi doi ani sau cu amendă este pedepsită tractarea unei remorci cu număr fals de înmatriculare.

Poliţiştii rutieri sunt îndreptăţiţi să imobilizeze maşinile care au număr de înmatriculare fals.