Category: Drept civil

  • Sancţiunea nedepunerii întâmpinării de către pârât în termenul legal

    Fixarea primului termen de judecată este un moment important în cadrul procesului civil. Astfel, judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care…

  • Legea privind punerea în aplicare a C. de pr. civilă sub lupa constituţionalităţii privind calea de atac a recursului

    Noile Coduri au generat o panică în practică însă au fost aşteptate de specialişti pentru ca instituţiile să fie puse în conformitate cu vremurile în care ne aflăm. Legea nr. 134/2010 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată…

  • Taxele judiciare de timbru. Contestarea şi stabilirea cuantumului acestora

    Legislaţia românească prevede faptul că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în Ordonanţă de urgenţă privind taxele judiciare de timbru nr. 80/2013. Taxele judiciare de timbru sunt datorate de către toate persoanele…

  • Operațiunea Apollo: 90% din firmele analizate sunt suspecte de evaziune fiscală

    În cadrul Operațiunii Apollo, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală precizează că 90% din cazurile analizate care vizează atât firmele care emit facturi false, cât și pe cele care folosesc aceste facturi, sunt suspecte de evaziune fiscală. Conform acestora, în urma controalelor nu toate societățile au pus la dispoziție documentele cerute (de exemplu: nu au transmis toți furnizorii, unele au…

  • Termenul până la care poate fi obţinută autorizaţia de securitate la incendiu, prorogat

    În data de 24 august, Guvernul a adoptat o Ordonanţă potrivit căreia persoanele care deţin construcţii şi amenajări ce funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu vor putea obţine acest document până cel târziu 30 iunie 2017. Guvernul Cioloș a prelungit, până la 30 iunie 2017, termenul în care actul poate fi obținut fără a…

  • Guvernul analizează posibilitatea de a interzice firmelor care au fraudat statul să mai participe la licitaţii

    Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea a declarat că Executivul analizează posibilitatea introducerii unei „liste negre” a firmelor care au fraudat statul pentru a le interzice participarea la licitații publice. Însă, chiar dacă legea permite sancționarea acestor firme în acest fel, măsura ar putea fi contestată de Consiliul Concurenţei. „Am avut o discuţie cu preşedintele Agenţiei de Achiziţii…

  • Promisiunea de vânzare-cumpărare trebuie să îmbrace forma autentică?

    Promisiunea de vânzare este un contract care constă în promisiunea proprietarului bunului de a-l vinde unui eventual cumpărător, care îşi rezervă facultatea de a-şi manifesta ulterior, de regulă înăuntrul unui termen, consimţământul de a-l cumpăra. Promisiunea de vânzare este un contract unilateral care creează obligaţii numai pentru una dintre părţi, şi anume pentru promitent. Promisiunea unilaterală…

  • Dreptul de retenţie are existenţă autonomă sau este accesoriu raportului juridic principal?

    Dacă ne raportăm la legislaţia actuală există un aşa anumit drept de retenţie care îşi găseşte reglementarea în art. 2495 – 2499 C. civil. Ce prevede acesta? Dreptul de retenţie prevede faptul că cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reţină cât timp creditorul nu îşi execută obligaţia sa…

  • Care este data de la care curge prescripţia executării silite?

    Regula în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu. potrivit ştirilor juridice, o reprezintă faptul că obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită,…

  • Cum se poate eşalona plata sumelor prevăzute într-o hotărâre judecătorească?

    Ce se întâmplă când o hotărâre judecătorească devine executorie? Cum se poate face plata sumelor prevăzute într-o hotărâre judecătorească? Se poate eşalona această plată? Dispoziţiile legislative pot stabili modul de eşalonare a plăţii? În legislaţie, O.U.G. nr. 92/2012 prevede unele măsuri în domeniul plăţii titlurilor devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2013.…