Category: Drept civil

  • Clauze abuzive în contractul de leasing vs. contract de adeziune

    Operaţiunile de leasing şi contractele de leasing au o reglementare specială în legislaţia naţională, pe departe evidenţiem Ordonaţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing republicată în Monitorul Oficial nr. 9/2000. Ceea ce ne interesează să analizăm este dacă din Ordonanţa de mai sus rezultă obligaţia utilizatorului de a plăti pe lângă…

  • Contractele de credit nu mai sunt titluri executorii

    Avalanșa de litigii dintre bănci și debitori, a generat o serie de modificări legislative prin care s-a încercat punerea la adăpost a debitorului îndatorat față de bancă. Simpla existență a contractului de credit semnat cu banca dădea posibilitatea acesteia să treacă la executarea debitorului rău platnic. Pentru a remedia acest neajuns legiuitorul a decis să…

  • Codul de procedură civilă a fost modificat!

    Băncile nu vor mai putea să îşi execute silit clienţii sau pe giranţii acestora peste noapte, fără să îi anunţe. Asta pentru că vineri a intrat în vigoare o lege care modifica Codul de Procedura Civilă. Daca până acum băncile puteau să înceapă executarea silită doar pe baza contractului de credit, de acum încolo va…

  • Debitorii ar putea fi protejaţi de creditorii care nu au un comportament contractual corect

    La Senat (prima cameră sesizată) se află înregistrată pentru dezbatere o propunere legislativă pentru completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, în vederea protejării debitorilor de creditorii care nu au un comportament contractual corect, așa cum se precizează în expunerea de motive. Concret, propunerea legislativă prevede introducerea unui nou articol, art. 726^1 cu următorul…

  • Conţinutul contractului de arendă!

    Contractul de arendă este documentul în baza căruia se face arendarea bunurilor agricole. Cel mai frecvent, contractul de arendă se încheie pentru terenurile agricole, inclusiv pășuni, livezi sau plantații viticole, dar poate fi încheiat și pentru animale, construcții sau utilaje agricole. Contractul de arendă este foarte important pentru că el stipulează exact înțelegerea dintre proprietar…

  • Lămuriri cu privire la recursul formulat împotriva încheierii prin care s-a suspendat judecata

    Potrivit actualului Cod de procedură civilă, recursul a devenit o cale extraordinară de atac cu ajutorul căreia părțile pot solicita instanței de control judiciar controlul legalității hotărârii atacate. Instanța nu va verifica cauza sub toate aspectele, ci doar dacă au fost încălcate cazurile de nelegalitate din Codul de procedură civilă. Cu titlu de noutăți legislative,…

  • Procesul-verbal de contravenţie poate fi contestat pe calea contestaţiei la executare?

    În practica judiciară s-a ridicat problema dacă nelegalitatea procesului-verbal de contravenţie poate fi contestată pe calea contestaţiei la executare. Potrivit ştirilor juridice, un caz practic relevă faptul că în situația în care împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nu s-a formulat plângere contravențională, având în vedere prevederile art.712 C.pr.civ., pe calea contestației la executare nu…

  • Metodologia privind contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice se află în dezbatere publică

    Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea metodologiei privind contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice, accesul adoptatului la informaţii vizând originile sale şi propriul trecut, precum şi accesul părinţilor fireşti sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informaţii referitoare la persoana adoptată. Cum…

  • Instanţa competentă de soluționare a acțiunii în răspundere delictuală dacă fapta este săvârşită în mediul online

    Mediul virtual, cine ar putea trăi fără accesarea lui sau câţi dintre noi nu îl foloseşte. Dar trebuie să cunoaştem şi pericolele la care ne expunem. Caz practic Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului, reclamantul a chemat în judecată pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 200.000 euro cu titlul de daune morale; obligarea…

  • Se pot stabili limitativ subiecţii de drept care pot exercita calea de atac a apelului?

    Înregistrarea unui partid politic presupune îndeplinirea unei proceduri, procedură care este stabilită prin lege, şi anume Legea partidelor politice nr. 14/2003. Potrivit legislaţiei, pentru înregistrarea unui partid politic se depun la Tribunalul Bucureşti mai multe documente. Acesta examinează cererea de înregistrare a partidului politic în şedinţă publică, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. Tribunalul se pronunţă asupra cererii…