-
Prevederile noului proiect privind regionalizarea României
La 22 februarie 2016, premierul României, Dacian Cioloş a anunţat noi coordonate pentru reforma administraţiei şi prevederile incluse în noul proiect privind regionalizarea ţării. Dacă în vechiul proiect judeţele erau păstrate, cel puțin o perioadă, şi apărea un nou etaj de funcţionare, regiunea, atunci noul proiect prevede dispariţia judeţelor. Proiectul regionalizării României a dispărut brusc de…
-
Forma actuală a legii dării în plată contestată şi de Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii
Încă două instituții care contestă actuala formă a legii dării în plată, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), au trimis Parlamentului avize negative în privinţa actului normativ. Astfel se atrage atenţia că aleşii nu au ţinut cont de toate recomandările preşedintelui Klaus Iohannis, care a retrimis legea în Parlament, iar CSM spune că trebuie rezolvată problema contractelor…
-
Poate emite Guvernul ordonanțe de urgență oricând și în orice condiții?
Pot apărea anumite cazuri extraordinare și de maximă urgență care necesită a fi soluționate printr-o reglementare legală. În acest cazuri, Guvernul poate, conform Constituției, să adopte ordonanțe de urgență, dar are obligația de a motiva în cuprinsul actului normativ urgența. Nu de puține ori, mulți s-au întrebat cât de urgentă era situația care a generat…
-
Separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general al TVR
Proiectul de lege care prevede separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general al TVR, dar şi alocarea de fonduri pentru transmiterea competiţiilor sportive a fost depus de preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Georgică Severin (PSD). Propunerea legislativă prevede separarea celor două funcţii: cea de preşedinte al consiliului de administraţie de…
-
Guvernul a adoptat o hotărâre privind aplicarea legii votului prin corespondenţă
Guvernul a adoptat o hotărâre privind aplicarea legii votului prin corespondenţă, prin care cetăţenii români cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi vor putea exercita dreptul electoral prin corespondenţă începând cu alegerile parlamentare din acest an. Modelele, dimensiunile şi condiţiile de realizare a documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin…
-
Guvernul a decis schimbarea a 19 prefecţi
Guvernul a decis încetarea mandatului şi numirea în funcţie pentru 19 posturi de prefect şi două de subprefecţi. Anterior, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunţat schimbări semnificative la nivelul prefecţilor, după ce Execuitvul a analizat capacitatea de reacţie a acestora şi dorinţa lor de se implica sau nu politic în campania electorală.…
-
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Statutului poliţistului, a fost aprobată
La 18 februarie 2016, Guvernul României a aprobat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Statutului poliţistului, prin care sunt introduse noi reglementări referitoare la evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului. Prin actul normativ se reglementează: – perioada în care se realizează evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului; – intervalul de timp în care…
-
Cum se vor desfășura alegerile locale? Depinde de modul de organizare!
Autoritățile au de muncă din belșug în 2016, pentru ca alegerile să iasă ”ca la carte” iar Constituția și legislația electorală să nu fie încălcate. Românii nu mai pun patima de odinioară în exprimarea opțiunilor politice. Așa că e de așteptat ca alegerile locale ce urmează să nu prilejuiască întâmplări de o gravitate majoră, precum…
-
Ministerul Culturii va finanţa proiectele pentru industriile şi comunităţiile creative
Ministerul Culturii va lansa în premieră, anul acesta, o linie de finanţare pentru industriile şi comunităţile creative. În acest sens, Ministerul Culturii se angajează să organizeze două sesiuni de selecţie pentru finanţarea nerambursabilă în conformitate cu noua direcţie strategică, în limita a 500.000 de lei fiecare, procedura de selecţie fiind desfăşurată prin Programul CultIN. Programul…
-
Partidele politice, chemate la dicuţii despre modernizarea Constituţiei după alegeri
Preşedintele Klaus Iohannis este hotărât să provoace partidele politice la o discuţie de oportunitate a modernizării Constituţiei, însă doar după alegeri. Reamintim că revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Proiectul…