Category: Autorităţi şi instituţii publice

  • MFP propune majorarea bugetului de ajutor de stat la 145 de milioane de euro anual

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, instituţia propune mărirea bugetului alocat schemei de ajutor de stat de stimulare a investițiilor cu impact major în economie de la 100 de milioane de euro, la 145 de milioane de euro anual, având în vedere interesul mare dar și faptul că pentru întreprinderile mari care intenționează realizarea unor…

  • Cât de legale sunt pensiile acordate aleșilor locali?

    Mai este puțin și se dă startul alegerilor locale. Cu mic cu mare vom asculta promisiuni care mai de care, vom primi încurajări și asigurări că va fi mult mai bine și vom duce un trai în care va curge lapte și miere. Și toate astea ca să le dăm votul, pentru că, după ce…

  • Numărul infracțiunilor sesizate este în scădere cu 8,5%

    Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne (MAI), după primele două luni ale anului 2016, numărul infracțiunilor sesizate este în scădere cu 8,5% față de perioada similară a anului trecut. Cu mai mult de 7% au scăzut faptele de natură judiciară, care reprezintă 65,2% din totalul celor sesizate, iar infracțiunile stradale au scăzut cu peste 13%, se mai arată într-un…

  • Europarlamentarul Laszlo Tokes a rămas fără Ordinul “Steaua României”

    În data de 3 martie 2016, la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a decis retragerea ordinului Steaua României lui Laszlo Tokes, ca urmare a hotărârii instanţei. El a spus că atunci când statul român acordă o distincţie vrea să răsplătească pe cel distins şi să îi recunoască un merit, însă, în acelaşi…

  • Legea privind sărbătorirea Zilei bărbatului și a femeii a fost promulgată

    Legea pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi a celei de 19 noiembrie – Ziua bărbatului a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Astfel, autorităţile administraţiei publice pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestor zile, iar Televiziunea Publică şi Societatea Română de Radiodifuziune vor putea include în programele lor “emisiuni…

  • Modificarea legislaţiei privind intrarea parlamentarilor în categoria funcționari publici

    Potrivit unei iniţiative legislative propuse de 37 de senatori de la PSD, UNPR, PNL, ALDE și independenți, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici ar putea fi modificată, astfel că deputații și senatorii care au exercitat un mandat complet de parlamentari și au studii superioare și diplomă de licență vor putea deveni funcționari publici fără…

  • Cauza Morar contra României și dreptul cetățenilor la libera exprimare. Ce s-a hotărât la CEDO?

    Libertatea de exprimare este una dintre valorile definitorii ale civilizației europene. Chiar și într-o societate democratică, exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă unor restrângeri, însă interdicțiile nu trebuie duse prea departe, ajungându-se la încălcarea drepturilor omului. În „Monitorul Oficial” 141/2016 a văzut lumina tiparului Hotărârea CEDO din 7.07.2015 în cauza Morar contra României, importantă din…

  • Motoc: Oamenii au așteptări mari de la Armată și de la alianța din care face parte România

    Mihnea Motoc, Ministrul Apărării Naționale, a afirmat că oamenii au așteptări mari de la Armată și de la alianța din care face parte România, iar anul 2016 va fi un an “dificil” și “mai intens” decât cel precedent. La prezentarea bilanțului MApN pe 2015, acesta a declarat: “Avem, incontestabil, în față, un an dificil și mai intens…

  • În bugetul de stat pentru anul 2016 nu sunt bani pentru pensiile aleşilor locali

    Curtea Constituţională a stabilit că bugetul de stat pentru 2016 nu cuprinde cheltuieli pentru pensiile aleşilor locali. Judecătorii au stabilit că este întemeiată critica referitoare la faptul că legea nu este clară, precisă și nici previzibilă în privința modului de calcul al indemnizațiilor persoanelor care au deţinut de-a lungul timpului două sau mai multe din…

  • Numărul alegătorilor din Registrul electoral la data de 2 martie – 18.275.109 de cetăţeni

    La data de 2 martie, numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral era de 18.275.109, cu 3.107 mai mulți față de ultima informare publică realizată de AEP. Conform Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, Registrul…