Category: Autorităţi şi instituţii publice

  • Grevă în administraţia publică locală

    Mii de funcţionari din primării şi consilii judeţene au protestat astăzi în faţa primăriilor după ce negocierile de la Ministerul Muncii au eşuat. Salariile mici, tichetele de vacanţă şi norma de hrană sunt printre principalele probleme ale angajaţilor din administraţia publică locală. Referitor la creşterea salariilor, vor fi demarate, începând cu data de 15 iulie, discuţiile pentru legea unitară de salarizare, pornind de…

  • Hipermarketurile sunt obligate să comercializeze 51% produse româneşti

    La 11 iulie, preşedintele Românieie, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. Astfel, potrivit noii legi, comerciantul persoană juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare pentru produse alimentare are obligaţia ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi…

  • Cadastru gratuit la nivel național! În ce condiții se va realiza?

    Constituția garantează dreptul de proprietate, însă până să ne asumăm angajamente internaționale că vom acționa în acest sens, nimeni nu a părut deranjat că nu s-a făcut nimic în această privință. Ne-am luat angajamentul  să înregistrăm toate imobilele în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pentru că este în interesul cetățenilor, dar și al…

  • Lansarea Catalogului național al specialiștilor în transparență din administrația publică locală

    Conform unui comunicat al instituţiei, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) a lansat prima variantă a Catalogului național al specialiștilor în transparență din administrația publică locală. Acesta conține circa 1.000 de nume și adrese de contact ale responsabililor de aplicarea legislației transparenței din tot atâtea Unități Administrativ Teritoriale (UAT) din toate colțurile țării. Disponibilă la:…

  • Partidele şi federaţiile sportive se vor supune rigorilor accesului liber la informaţii de interes public

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat modificarea Legii 544/2001 care extinde categoria instituţiilor ce vor fi obligate să ofere acces liber la informaţii de interes public. Astfel, în urma noilor modificări, partidele, federaţiile sportive şi organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică, care primesc finanţare de la buget, se vor supune prevederilor privind liberul acces la informaţii de interes…

  • România corigentă la depunerea proiectelor la Fondul Strategic de Investiții

    Europarlamentarul Maria Grapini a declarat că România nu a depus proiecte la Fondul european pentru investiții strategice, astfel că nici nu au fost desemnate băncile prin care aceste proiecte să poată fi depuse. A fost organizată o dezbatere cu tema “Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS) și fondurile structurale, mijloace de dezvoltare regională a IMM-urilor”, la care au participat aproape…

  • Programe de finanţare cu bani de la stat pentru dezvoltarea propriilor afaceri

    Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, a declarat că pe  12 iulie la ora 10.00 va fi dat start pentru înscrierile la primele două programe de finanţare prin care antreprenorii din România pot solicita statului bani pentru înfiinţarea şi dezvoltarea propriilor afaceri. Înscrierile se vor încheia în seara zilei de 21 iulie, la ora 20.00. În Monitorul Oficial nr. 509 şi…

  • Proiect – Procedura de elaborare a lucrărilor științifice de către deținuți

    Proiectul de hotărâre de guvern care prevede modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului României nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, a fost elaborat de Ministerul Justiției. Actul normativ include etapele Procedurii de elaborare a lucrărilor științifice.  Astfel, deținutul,…

  • Noi măsuri prevăzute în Strategia de Locuire

    Strategia Naţională de Locuire, document aflat în lucru la Ministerul Dezvoltării, include măsuri în ceea ce priveşte construcţia, finanţarea şi reabilitarea locuinţelor. Documentul prevede ca programul Prima Casă să fie destinat persoanelor cu un venit mediu naţional sub 1.950 de lei net/lună în februarie 2016, ANL-urile nu vor mai putea fi achiziţionate, TVA de 5% la achiziţia primei locuinţe doar…

  • Au fost aprobate normele privind utilizarea declarațiilor vamale simplificate!

    Simplitatea este complexitatea adusă la extrem, spunea Leonardo da Vinci. De complexitate nu ducem lipsă în ziua de azi, în privința legislației vamale și fiscale. Fără a avea vreo vocație profetică, se poate anticipa că lucrurile se vor complica, în continuare.