Category: Autorităţi şi instituţii publice

  • A fost publicată Hotărârea privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”

    A fost publicată Hotărârea nr. 844/2018 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”. Principalele prevederi ce le regăsim în cadrul hotărârii: Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, denumită în continuare Regia autonomă, funcționează sub autoritatea Camerei Deputaților, exercitată prin secretarul general al Camerei Deputaților.

  • Regulamentul Senatului a suferit unele modificări!

    În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 919 din data de 31 octombrie 2018, a fost publicată Hotărârea nr. 163/2018 privind modificarea și completarea Regulamentului Senatului. A fost modificat în întregime art. 135 și înserat art. 1351. Ca urmare conținutul art. 135 urmează a fi: (1) Votul deschis se exprimă public prin ridicarea mâinii, ridicare în…

  • Ministrul de Finanţe ar dori să schimbe sistemul de funcţionare al ANAF

    Ministrul de Finanţe ar dori să schimbe sistemul de funcţionare al ANAF până la sfârşitul anului. Ministrul se gândeşte chiar la externalizarea unor atribuţii ale ANAF-ului. Ministrul Finanţelor Publice spune că vrea să implice pe absolut oricine care poate ajuta să aibă grad de colectare mai mare la ANAF: bănci, persoane fizice sau firme, dar…

  • Lista datornicilor a fost făcută publică!

    ANAF vine cu vești proaste pentru cei care au încă restanțe neachitate. Oficialii au decis să publice numele celor care nu și-au plătit datoriile în cel de-al treilea trimestru al anului 2018. Lista a fost afișată online de Fisc, conform legislației în vigoare. Aşadar pe lista neagră a celor de la ANAF se regăsesc atât…

  • Se doreşte modernizarea sistemului informatic al ANAF!

    Oamenii nu sunt mulțumiți că stau ore întregi la cozi interminabile atunci când se duc la Anaf. Pentru a simplifica lucrurile, ANAF a făcut o nouă achiziție care vine în ajutorul cetățenilor. Oficialii vor achiziţiona peste 20 000 de calculatoare. Astfel, foarte mulţi angajaţi vor primi calculator şi laptop nou.

  • Ministerul Finanţelor Publice a planificat în noiembrie noi împrumuturi de la bănci

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în noiembrie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 4,74 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 540 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor…

  • Legea audiovizualului va fi modificată!

    Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale: – Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea și completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații – Decret privind promulgarea Legii…

  • Au fost publicate Normele care stabilesc desfăşurarea inspecţiilor la auditorii financiari

    În vederea evaluării sistemului de control al calităţii la nivelul auditorului financiar sau firmei de audit, precum şi a respectării cerinţelor de etică profesională, inspecţiile pentru asigurarea calităţii se pot desfăşura şi asupra altor misiuni de audit financiar efectuate de auditorul financiar sau firma de audit la clientul de audit statutar în cadrul perioadei auditate.…

  • Guvernul intenționează să crească salariul minim pe economie de la 1 decembrie

    Guvernul intenționează să crească salariul minim pe economie de la 1 decembrie și nu de la 1 ianuarie, așa cum fusese anunțat inițial. Salariul minim diferenţiat este deja în circuitul de avizare şi ar putea intra în şedinţa de Guvern care va avea loc astăzi. Astfel, salariul minim va creşte de la 1900 la 2080…

  • Mulţi clienţi beneficiază de RCA redus!

    Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară a precizat că un procent de 86,5% dintre clienţii cu RCA se situează în clase de bonus şi beneficiază de reducere la plata poliţei. Acesta a precizat că un procent mai mare de clienţi RCA primeşte reduceri (ponderea clienţilor care se încadrează în B1- B8 a crescut de la 84,51%…