-
Măsuri temporare suplimentare cu privire la efectuarea transferului la cerere pentru funcţionarii publici
OUG nr. 116/2022 prevede reglementarea unor măsuri temporare privind ocuparea funcţiilor publice prin transfer la cerere, precum şi pentru completarea art. 3641 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
-
Guvernul a aprobat majorarea salariilor personalului din sectorul bugetar
Guvernul a aprobat, printr-o ordonanță de urgență, majorări salariale pentru personalul plătit din fonduri publice, având în vedere faptul că, în ultimii doi ani, drepturile salariale ale acestor persoane au fost înghețate, ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate în contextul economic actual, determinat de criza generată de pandemia de COVID-19, dar și de criza războiului…
-
Salariile bugetarilor ar putea fi majorate
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat în dezbatere publică Ordonanța de urgență pentru stabilirea unor măsuri în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice.
-
Instrucţiuni noi privind publicarea anunţurilor de concurs pe site-ul ANFP
Autorităţile şi instituţiile publice organizatoare ale concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice vacante şi a funcţiilor publice de execuţie temporar vacante au obligaţia respectării termenelor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru înştiinţarea Agenţiei cu privire la organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante sau temporar vacante ori, după caz, a…
-
A fost stabilit formatul Raportului anual cu privire la respectarea normelor de conduită de către personalul contractual
În Monitorul Oficial nr. 757/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1466/2022 pentru stabilirea formatului Raportului anual cu privire la respectarea normelor de conduită de către personalul contractual din aparatul propriu al instituţiilor şi autorităţilor publice sau din instituţiile aflate în subordine, coordonare ori sub autoritate, precum şi a informaţiilor conţinute de acesta.
-
Instituţiile publice locale pot transmite solicitări de ocupare a posturilor vacante
Ordinul nr. 1394/2022 aproba Procedura referitoare la transmiterea solicitărilor de ocupare a posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul instituţiilor publice locale. Comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora, transmit la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice…
-
Organizarea şi funcţionarea ANFP
Hotărârea nr. 785/2022 prevede organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Agenţia asigură aplicarea strategiilor şi a Programului de guvernare în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, precum şi al evidenţei personalului plătit din fonduri publice.
-
Este oficial! Ocuparea posturilor din instituţiile publice, suspendată!
Este oficial! În perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 şi data de 31 decembrie 2022 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante. OUG nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 593/2022.
-
Ocuparea posturilor vacante din instituţiile publice, suspendată până la finalul anului!
Guvernul a aprobat ieri, printr-o ordonanţă de urgenţă, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie şi până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu excepţia posturilor unice.
-
Depunerea declaraţie de avere – termen 15 iunie!
Agenţia Naţională de Integritate anunţă că până în prezent, 340.000 de persoane au fost deja înregistrate ca deponenți în platforma e-DAI. De asemenea, 7.883 de instituții, autorități sau companii publice au cel puțin un cont creat în platformă. Numărul total al declarațiilor de avere și de interese completate în platformă și transmise Agenției în format…