Category: Alegeri

  • Promulgarea Legii referendumului

    Noutăţi legislative: Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea referendumului. Astfel, preşedintele statului a semnat decretul cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. La data de 5 decembrie, membrii de justiţie de la Curtea Constituţională a României au respins ca neîntemeiată…

  • Opinie separată privind referendumul

    Trei judecători ai Curţii Constituţionale a României, preşedintele Augustin Zegrean, Daniel Morar şi Ştefan Minea, consideră, în opinia separată referitoare la Legea de modificare şi completare a Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, că “guvernare de către şi pentru popor” implică o guvernare realizată de către majoritate, în acord cu dorinţele sale, deoarece aceasta…

  • Legea electorală ar trebui modificată

    Potrivit premierului Victor Ponta, este necesară modificarea Legii electorale în cursul acestui an, arătând că USL ar opta pentru un uninominal pur la Senat, dar că senatorii nu sunt foarte încântaţi de acest sistem. “Am anunţat ideea de a merge pe vot proporţional la Camera Deputaţilor şi la Senat să păstrăm uninominalul, dar nu uninominalul…

  • Operaţionalizarea Registrului Electoral – proiect OG

    Pentru operaţionalizarea Registrului Electoral şi reglementarea unitară a listelor electorale permanente pentru toate tipurile de alegeri, care să instituie obligaţia actualizării datelor şi sancţiuni cu închisoarea pentru înregistrări eronate, Guvernul propune adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă în acest scop. Potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă, iniţiat de AEP şi MAI, Registrul Electoral ar urma să fie operaţionalizat…

  • Doar 3 din cele 20 de recomandări, implementate

    Potrivit raportului de conformitate privind România, dat publicităţii de Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), România a implementat în totalitate doar 3 din cele 20 de recomandări ce îi fuseseră făcute de GRECO în raportul întocmit în 2010, cu privire la incriminarea faptelor de corupţie şi transparenţa finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. Despre transparenţa finanţării partidelor…

  • Schimbarea legii electorale are două direcţii

    Politicienii anlizează modificarea legii electorale având de analizat şi ales fie introducerea unui sistem mixt de tip german care combină votul uninominal cu cel pe listă de partid, fie revenirea la votul pe liste folosit în perioada 1990-2004. Legea electorală în forma actuală a fost criticată dur presă şi de către societatea civilă deoarece a…