-
Au apărut date noi și importante după isprăvirea inspecției fiscale? Urmează o reverificare!
Unde-i lege, nu-i tocmeală. În procedura fiscală scrie, negru pe alb, că „inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare tip de creanţă fiscală şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării”. Legea-i lege. Trebuie respectată. Însă tot legea stabilește și excepții… de la lege. Situații bine determinate în care litera sa fie nu se aplică,…
-
Cât de legale sunt pensiile acordate aleșilor locali?
Mai este puțin și se dă startul alegerilor locale. Cu mic cu mare vom asculta promisiuni care mai de care, vom primi încurajări și asigurări că va fi mult mai bine și vom duce un trai în care va curge lapte și miere. Și toate astea ca să le dăm votul, pentru că, după ce…
-
Prevederile noului proiect privind regionalizarea României
La 22 februarie 2016, premierul României, Dacian Cioloş a anunţat noi coordonate pentru reforma administraţiei şi prevederile incluse în noul proiect privind regionalizarea ţării. Dacă în vechiul proiect judeţele erau păstrate, cel puțin o perioadă, şi apărea un nou etaj de funcţionare, regiunea, atunci noul proiect prevede dispariţia judeţelor. Proiectul regionalizării României a dispărut brusc de…
-
Guvernul a decis schimbarea a 19 prefecţi
Guvernul a decis încetarea mandatului şi numirea în funcţie pentru 19 posturi de prefect şi două de subprefecţi. Anterior, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunţat schimbări semnificative la nivelul prefecţilor, după ce Execuitvul a analizat capacitatea de reacţie a acestora şi dorinţa lor de se implica sau nu politic în campania electorală.…
-
Cum se vor desfășura alegerile locale? Depinde de modul de organizare!
Autoritățile au de muncă din belșug în 2016, pentru ca alegerile să iasă ”ca la carte” iar Constituția și legislația electorală să nu fie încălcate. Românii nu mai pun patima de odinioară în exprimarea opțiunilor politice. Așa că e de așteptat ca alegerile locale ce urmează să nu prilejuiască întâmplări de o gravitate majoră, precum…
-
Suspendarea diminuării pedepsei deţinuţilor care scriu cărţi în penitenciar
În Monitorul Oficial nr. 98/2016 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 2/2016 care suspendă până la 1 septembrie 2016 diminuarea perioadei de detenţie pentru deţinuţii care scriu lucrări cu caracter ştiinţific în timpul executării pedepsei. Astfel, lit. f) al art. 96 alin. (1) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse…
-
Asumarea răspunderii Executivului pentru alegerile locale în două tururi, neconstituţională
Potrivit copreşedintelui PNL, Alina Gorghiu, revenirea la alegerile locale în două tururi prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament este neconstituţională, ţinând cont de faptul că în procedură parlamentară deja se află o lege pe această temă. Unica soluţie în acest sens ar fi adoptarea de către Executiv a unei ordonanţe de urgenţe în vederea modificării…
-
OUG privind alegerile primarilor în două tururi
Potrivit preşedintelui Românei, Klaus Iohannis, alegerile pentru funcţia de primar în două tururi de scrutin este o iniţiativă foarte bună, fapt pentru care l-a îndemnat pe premierul Dacian Cioloş să discute cu partidele politice în vederea schimbării legii actuale. Pe motiv că a rămas puţin timp înainte de alegerile locale, şi schimbarea legii nu ar…
-
Evaluarea tuturor prefecţilor şi a oamenilor din adminsitraţie amânată
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că Executivul, înainte de instalarea Guvernului Cioloş, va face o evaluarea a tuturor prefecţilor şi a oamenilor din adminsitraţie care se află în subordinea instituţiei, iar persoanele neperformante ar putea să plece. Pe de altă parte Dacian Cioloș a menţionat că procesul de evaluare a întregului sistem administrativ, va fi…
-
Legea de aprobare a OUG prin care prefecţii pot numi coordonatori interimari în primării, a fost promulgată
La 23 decembrie 2015, preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea de aprobare a OUG prin care prefecţii pot numi coordonatori interimari în primării şi CJ-uri unde consiliul local sau judeţean este dizolvat, primarul este în imposibilitate de a-şi exercita mandatul, iar unitatea nu are în funcţie un secretar. Anterior, pe 25 noiembrie 2015, şeful…