-
Reorganizarea persoanei juridice
Criza economică a afectat mediul de afaceri destul de puternic, astfel încât nu de puține ori, pentru a putea supraviețui, firmele au găsit diferite soluții. Sunt cazuri în care o firmă nu mai poate face față valului crizei și este practic „înghițită” de o alta mai mare și mai puternică. Chiar zilele trecute vorbeam cu…
-
Cum se decide soarta unui stat – proiectul de Constituţie
La această oră, se scrie istorie sau, mai bine zis, se lucrează la scrierea sa. Amendamentele proiectului vin şi pleacă, cunosc gloria adoptării, pentru ca apoi, după intense dezbateri mediatice, să fie respinse, se asudează, se trage cu dinţii, este o luptă cât se poate de crâncenă. Este vorba, bineînţeles, de proiectul de Constituţie,…
-
Regula dublei semnături în cadrul societăților comerciale
Se spune că „unde-s doi, puterea crește”, dar și ”câte capete, atâtea idei!” De multe ori la momentul constitutirii unei societăți comerciale se decide să fie numiți doi sau mai mulți administratori care să reprezinte firma în relațiile cu terții. Acest lucru aduce cu sine o serie de derogări de la regula generală potrivit căreia…
-
Noua cerere de chemare in judecată – aceeaşi Mărie, cu-altă pălărie!
Pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiţiei prin sesizarea instanţei competente cu o cerere de chemare in judecată. Cel care formulează cererea de chemare in judecată se numeşte reclamant, iar cel chemat în judecată se numeşte pârât. În povestea noastră, calitatea de reclamant o deţine dl. Grigore, care consideră…
-
Micul ghid al corectelor maniere – infracţiunile de corupţie
Se întâmplă în fiecare zi. Ori de câte ori avem nevoie de o reţetă sau de o consultaţie la medic, ori de un act eliberat de autorităţile locale. Se ridică mereu problema “atenţiei”. “Oare nu ar trebui să las ceva?” Ca lucrurile să meargă mai repede, sau, doar aşa, de dragul siguranţei? Şi aşa, plătim…
-
Mulți vând vin diluat cu apă și uite așa mai dau o țeapă!
O vorbă din bătrâni spune că „hoțul neprins este negustor cinstit.” Când nea Marin și-a deschis magazinul alimentar a avut de la început mulți clienți încântați că nu trebuie să mai bată drumul până în centru pentru cumpărături. Nea Marin negustor din tată-n fiu a văzut că are vad și a început să diversifice mărfurile…