Category: Articole

  • Statul acordă sprijin victimelor infracțiunilor!

    România se numără printre statele membre ale Uniunii Europene (UE) care au notificat doar transpunerea parţială a Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European şi conform legislaţiei actuale a României, majoritatea prevederilor directivei sunt transpuse, excepţie făcând în special art. 8 – Dreptul de acces la serviciile de sprijinire a victimelor, art. 9 – Sprijinul din partea…

  • A fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a colegiilor şi liceelor pedagogice

    Învăţământul preuniversitar pedagogic promovează politicile educaţionale şi managementul centrat pe tradiţia unanim recunoscută şi apreciată a învăţământului pedagogic preuniversitar românesc, din perspectiva obiectivelor specifice stabilite prin planurile de dezvoltare instituţională, în funcţie de cerinţele pieţei muncii şi ale comunităţilor locale şi regionale.

  • Finanțarea programului de închidere a depozitelor neconforme de deșeuri. Cum se realizează?

    Orice lucru de pe lume are un început și – vrem, nu vrem – are și un sfârșit. În lumea materiei nimic nu-i nepieritor. Dar, cu privire la tot ce-i bun, folositor și frumos, ne dorim ca sfârșitul cel inevitabil să se petreacă cât mai târziu. Să fie amânat, cumva, de s-ar putea. În schimb,…

  • Valabilitatea vizei anuale a contabilului autorizat a fost prelungită!

    Expertul contabil este persoana care a dobândit această calitate  şi are competenţa profesională de a organiza şi conduce contabilitatea, de a supraveghea gestiunea societăţilor comerciale, de a întocmi situaţiile financiare şi de a efectua expertize contabile. Contabilul autorizat este persoana care a dobândit această calitate şi are competenţa de a ţine contabilitatea şi de a…

  • Cum se efectuează triajul pacienţilor din structurile de primiri urgenţe?

    Modul în care se realizează activitatea de triaj în structurile de urgenţă din cadrul unităţilor sanitare din România este stabilit prin Protocolul naţional de triaj al pacienţilor din structurile de primiri urgenţe . Recent, în Monitorul Oficial nr. 251/2019 a fost publicat Ordinul nr. 443/2019 privind protocolul naţional de triaj al pacienţilor din structurile de…

  • Un articol din Legea achiziţiilor publice a fost declarat neconstituţional!

    Legea achiziţiilor publice a făcut obiectul mai multor critici de-a lungul timpului şi iată că în cele din urmă unele dispoziţii au fost contestate la Curtea Constituţională pe motiv de neconstituţionalitate. Obiectul sesizării Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 164 şi ale art. 167 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din Legea…

  • Statul oferă vouchere persoanelor cu dizabilităţi pentru achiziţionarea de dispozitive asistive

    Persoanele cu dizabilităţi sunt sprijinite de către stat pentru a-ţi găsi mai uşor un loc de muncă. Recent, în Monitorul Oficial nr. 258/2019  a fost publicat Ordinul nr. 721/2019 privind aprobarea Procedurii de acordare a subvenţiilor pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi în accesarea şi utilizarea de tehnologii şi dispozitive asistive şi tehnologii de acces, altele…

  • Durata învăţământului obligatoriu va fi majorată!

    Învățământul preșcolar dar și învățământul secundar superior, adică anii de liceu, vor deveni obligatorii până în 2030, potrivit unei legi publicate în Monitorul Oficial. Legea nr. 56/2019 pentru modificarea Legii educației naționale nr.1/2011, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 252/2019, vine cu modificarea duratei învățământului obligatoriu din țara noastră, modificare ce se va…

  • E oficial: 30 aprilie zi liberă pentru bugetari!

    Anul acesta sărbătorim Paştele în apropierea zilei de 1 mai, zi declarată liberă pentru salariaţi. Aşadar, cum ne-au obişnuit până acum, guvernanţii au decis să facă o punte între sărbătorile pascale şi data de 1 mai. În data de 30 aprilie 2019, salariații de la stat vor beneficia, pe lângă zilele libere acordate cu ocazia…

  • “Celebra” O.U.G. nr. 114/2018 a fost modificată!

    După multe critici aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, aceasta a fost modificată. În acest sens, în Monitorul Oficial nr. 245/2019 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 19/2019. Schimbările vizează taxa pe activele băncilor, un nou indice pentru credite, noi reguli în energie și o prorogare pentru administratorii Pilonului II de pensii.…