Category: Articole

  • Munca nedeclarată în accepțiunea Codului muncii!

    Pentru eficientizarea activităţii de control pentru combaterea muncii nedeclarate s-a considerat necesară definirea muncii nedeclarate în Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în concordanță și cu conceptul european al acestui fenomen.

  • Procedura de decontare a achiziției de ochelari pentru angajați!

    În Monitorul Oficial nr. 165/2025 a fost publicată Hotărârea nr. 64/2025 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor art. V alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice. Dispoziţiile prezentelor norme se aplică…

  • Contractul colectiv de muncă. Prevederi legislative!

    Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

  • Se dorește îmbunătățirea serviciilor medicale preventive și curative pentru bolnavii cu toxicodependență!

    OUG nr. 3/2025 modifică şi completează Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 147/2024 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, a centrelor de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

  • Reglementările Codului civil despre căsătorie!

    Codul civil prevede reglementări exprese privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei precum și formalităţile pentru încheierea căsătoriei și cele ulterioare încheierii căsătoriei. Căsătoria se încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al acestora.

  • Sesizările formulate de un participant la trafic cu privire la efectuarea unor manevre agresive se realizează exclusiv prin accesarea e – SAR!

    Ordinul nr. 24/2025 prevede măsurile organizatorice şi cerinţele tehnice pentru utilizarea platformei informatice destinate primirii şi verificării sesizării formulate de un participant la trafic cu privire la efectuarea unor manevre agresive, pe drumul public, de către conducătorul unui vehicul. Comunicarea sesizării se realizează exclusiv prin accesarea e – SAR, completând câmpurile obligatorii afişate în această…

  • Prevederi legislative privind munca suplimentară!

    Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară. Potrivit Codului muncii munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.

  • ÎCCJ. Acordarea voucherelor de vacanță!

    Înalta Curte de Casației și Justiție a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 1 alin. (2), (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 pot fi interpretate în sensul că angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă chiar…

  • Dispoziții prevăzute în Codul muncii despre plata salariului!

    Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. Potrivit Codului muncii plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la art. 165, este posibilă numai dacă este prevăzută expres…

  • Excepție de neconstituționalitate admisă cu privire la o sintagmă din Codul de procedură civilă!

    Curtea Constituțională a fost sesizată cu o excepție de neconstituționalitate care vizează sintagma “care nu este supusă niciunei căi de atac” din cuprinsul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă. Prevederile legale criticate, la data ridicării excepţiei, aveau următoarea redactare: “În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul…