PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR |
SENATUL |
LEGE
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. – Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 35 din 2 septembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 2 septembrie 2015, cu următoarele modificări şi completări:
1. La articolul I punctul 1, alineatele (55), (57) – (510) ale articolului 1 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
“(55) Începând cu data de 1 decembrie 2015, prin excepţie de la prevederile alin. (1), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, precum şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.
. . . . . . . . . .
(57) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin personal din sistemul public sanitar se înţelege toate categoriile de personal din unităţile sanitare publice cu şi fără paturi, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale, centrele de sănătate, centrele de sănătate multifuncţionale, unităţile specializate de urgenţă şi transport sanitar publice, inclusiv unităţile sanitare aflate în subordinea sau coordonarea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, personalul din cabinetele medicale şi de medicină dentară, de unitate, ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, precum şi ale Serviciului Român de Informaţii, personalul din reţeaua de medicină şcolară şi universitară, preşcolară şi antepreşcolară, asistenţă medicală comunitară, precum şi din alte unităţi sanitare şi medico – sociale publice, inclusiv personalul din unităţile nominalizate în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, finanţate integral de la bugetul de stat şi din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii.
(58) Beneficiază de prevederile alin. (55) şi (56) numai personalul de specialitate medico – sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice medico – sanitare şi auxiliar sanitar din penitenciarele – spital, precum şi din cabinetele medicale organizate la nivelul unităţilor penitenciare, inclusiv personalul de specialitate din sistemul administraţiei penitenciare care defineşte, coordonează, implementează şi desfăşoară activităţi în domeniul asistenţei educative, asistenţei psihologice şi asistenţei sociale a persoanelor private de libertate.
(59) Beneficiază de prevederile alin. (55) şi (56) numai personalul de specialitate medico – sanitar şi de specialitate din compartimentele paraclinice medico – sanitare şi auxiliar sanitar, indiferent de funcţia pe care este încadrat, din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. În această situaţie, prevederile alin. (56) se aplică asupra elementelor sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază/salariul funcţiei de bază/solda funcţiei de bază.
(510) Beneficiază de prevederile alin. (55) şi (56) personalul din reţeaua de medicină şcolară şi universitară, preşcolară şi antepreşcolară, asistenţă medicală comunitară, precum şi personalul altor unităţi sanitare şi medico – sociale publice.”2. La articolul I, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 11, cu următorul cuprins:
“11. La articolul 1, după alineatul (81) se introduce un nou alineat, alineatul (82), cu următorul cuprins:
«(82) Asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutelor centrale şi structurilor subordonate judeţene, în mod corespunzător încadrării acestor structuri, cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, după caz, din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în cazul unităţilor subordonate, precum şi stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, corespunzător specificului funcţiilor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, având ca referinţă dispoziţiile ordinelor ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de aplicare a prevederilor alin. (8) şi (81), cu respectarea normelor legale în vigoare.»”
3. La articolul I, după punctul 11 se introduce un nou punct, punctul 12, cu următorul cuprins:
“12. La articolul 1, după alineatul (12) se introduc două noi alineate, alineatele (13) şi (14), cu următorul cuprins:
«(13) Pentru personalul direcţiilor de sănătate publică prevederile alin. (55) se aplică la cuantumul brut al salariilor de bază aferente lunii iunie 2015.
(14) Dacă în urma aplicării prevederilor alin. (13) rezultă un cuantum brut al salariului de bază mai mic decât cel aflat în plată, se menţine în plată cuantumul avut.»”4. La articolul I, după punctul 12 se introduce un nou punct, punctul 13, cu următorul cuprins:
“13. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 11, cu următorul cuprins:
«Art. 11. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare “Administraţie”, capitolul II – Unităţile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare din anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare “Învăţământ”, anexa nr. IV – Familia ocupaţională de funcţii bugetare “Cultură”, anexa nr. V – Familia ocupaţională de funcţii bugetare “Diplomaţie”, anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare “Justiţie”, anexa nr. VII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare “Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională” şi anexa nr. VIII – Reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cele aflate în coordonarea primului – ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului la Legea – cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.
(2) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (2), cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizaţia brută de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1) se majorează cu acelaşi procent de 10%, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
(3) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi (2) personalul prevăzut la art. 1 alin. (55) – (510), alin. (12) şi (13), la art. 2 alin. (61) şi (62), precum şi personalul prevăzut la art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2015 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare.»”
Art. II. – (1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) nu beneficiază de prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.
Art. III. – Alineatul (2) al articolului 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2015, se modifică şi va avea următorul cuprins:
“(2) Salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, serviciilor Parlamentului şi aparatului de lucru al Guvernului se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.”
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR |
PREŞEDINTELE SENATULUI |
Bucureşti, 25 noiembrie 2015.
Nr. 293.