Author: LexCafe

  • Bani europeni pentru reabilitarea blocurilor

    Începând din 2016, clădirile de locuințe pot fi reparate cu bani europeni. Fondurile europene pot fi accesate de asociaţiile de proprietari pentru a face consolidarea blocurilor, pentru a înlocui circuitele electrice de pe scări, pentru modernizarea sistemului de încălzire, dar şi pentru repararea acoperişurilor şi pentru montarea lifturilor. Proprietarii trebuie să asigure partea de cofinanţare…

  • Proiect privind hotărârile instanţelor care nu ţin cont de deciziile CCR

    Potrivit unei iniţiative legislative UDMR, se propune completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin introducerea unui nou articol care prevede că “deciziile instanţelor pronunţate prin nesocotirea deciziilor Curţii Constituţionale sunt nule de drept“. Dezbaterea proiectului de lege, aflat pe ordinea de zi a Comisiei juridice din Senat a fost amânată marţi, 15 martie,  din lipsă de…

  • Proiectul de lege privind prevenţia în sănătate, respins de Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor

    La 5 martie 2016, proiectul de lege privind prevenţia în sănătate a fost respins în cadrul Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, pe motiv că amendamentele aduse legii nu au fost supuse dezbaterii Comsiei, aşa cum prevedea Regulamentul Camerei Deputaţilor. Potrivit deputatului PNL Eugen Nicolăescu, unul dintre iniţiatorii proiectului, raportul de respingere, adoptat…

  • OUG privind obţinerea datelor de trafic şi localizare, doar pentru “temeiuri justificate”

    La 15 martie 2016, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.82/2014 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală. Actul normativ prevede obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, care…

  • Modificări la impozitul pe locuință

    Cum se plătește impozitul dacă desfășori o activitate economică în locuință? Începând cu 2016, impozitul pe clădire va fi stabilit în funcție de destinația imobilului. Pentru imobilele care sunt doar spații de locuit, impozitul va fi mult mai mic decât pentru acelea în care se desfășoară o activitate economică, chiar dacă este vorba despre un…

  • Proiect: Modificarea legii antifumat

    Mai este o zi până când legea antifumat va intra în vigoare și patronii localurilor pe de o parte și fumătorii pe de altă parte sunt deja disperați, însă se pare că încă mai există o speranță pentru ei. Deputatul PND Daniel Fenechiu solicită modificarea legii și are în vedere redefinirea “spaţiului public închis” şi constituirea cluburilor sau…

  • FMI propune amânarea măsurilor de relaxare fiscală planificate pentru 2017

    Fondul Monetar Internaţional (FMI) îndeamnă România să amâne măsurile de relaxare fiscală care ar trebui să intre în vigoare din 2017, astfel încât să ajungă la un deficit bugetar de 2% din Produsul Intern Brut (PIB). “Pentru  anul 2017, misiunea propune un deficit de 2% din PIB. Amânarea următoarei reduceri a TVA şi a celorlalte facilităţi stabilite în Codul…

  • Statistici privind cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul şi întreţinerea autovehiculelor

    Potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS), volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a crescut în luna ianuarie cu 16%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015. Evoluţia este datorată creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (+26,9%), activităţile de…

  • Propunerea privind completarea Codului penal cu un articol dedicat insultei şi calomniei, respinsă de Senat

    În şedinţa din 14 martie 2016, Senatul României a respins propunerea legislativă a senatorului ALDE, Cristiana Anghel, care vizează modificarea Legii nr. 269/2009 privind Codul penal prin reglementarea ca infracţiuni a calomniei şi insultei şi stipularea probei verităţii. Pentru respingerea iniţiativei au votat 12 senatori. Actul normativ prevede completarea Codului penal cu un articol dedicat…

  • Proiect: Procedura privind declararea veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor

    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a supus spre dezbatere publică Proiectul de Ordin pentru aprobarea procedurii privind declararea veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor şi stabilirea impozitului datorat de către contribuabilii care califică aceste venituri în categoria veniturilor din activităţi independente. În vederea aplicării unitare, de către organele fiscale a dispoziţiilor legale privind veniturile obținute din derularea…