Author: LexCafe

  • Ministerul Finanțelor Publice va negocia cu BEI acordarea unui contract de finanțare

    Potrivit unui Memorandum aprobat de Guvern, Ministerul Finanțelor Publice va negocia cu Banca Europeană de Investiții (BEI) acordarea unui contract de finanțare în valoare de 300 de milioane de euro. Astfel, împrumutul va acoperi parțial contribuția bugetului de stat pentru investițiile de mediu cuprinse în axele 3, 4 și 5  din cadrul Programului Operațional Infrastructura…

  • În caz de răpire internațională a minorului cetățean român extrădarea din România va fi refuzată

    Potrivit unui proiect de lege depus la Senat, extrădarea din România va fi refuzată în caz de răpire internațională a minorului cetățean român de către unul dintre părinți care este și el cetățean român. “Extrădarea este refuzată dacă se referă la fapte pentru care legea penală română nu prevede pedepse mai mari de 3 ani închisoare sau…

  • MFE a lansat Ghidurile solicitanților pentru comunităţile marginalizate şi sărace

    În contextul Pachetului național anti-sărăcie, Ministerul Fondurilor Europene a lansat trei Ghiduri ale solicitanților aferente Programului Operațional Capital Uman: Ghidul Solicitantului – Condiţii Generale “Orientări privind oportunitățile de finanțare în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020“; Ghidul Solicitantului – Condiţii Specifice “Dezvoltare Locală Integrată în comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome“; Ghidul…

  • Guvernul alocă din buget 30 milioane de lei pentru unităţile de transfuzie

    Executivul sprijină pacienții potențial beneficiari de transplant, prin alocarea sumei de 30,1 milioane lei, pentru anii 2016-2017, în scopul îndeplinirii obiectivelor restante din cadrul unui proiect cu finanțare PHARE privind băncile de sânge din spitale și utilizarea terapeutică a țesuturilor și celulelor umane. Fondurile necesare vor fi alocate din bugetul Ministerului Sănătății, prin virări de…

  • Readucerea coronei pe capul acvilei din stema României

    Proiectul de lege care modifică Legea nr. 102/1992 privind stema şi sigiliul statului, a fost adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Astfel, potrivit proiectului, se va readuce corona pe capul acvilei din stema României. În acest sens, autorităţile publice sunt impuse ca pâna la 31 decembrie 2018,  să înlocuiască stemele şi sigiliile existente cu cele prevăzute de în lege.…

  • Pedeapsă pentru omisiunea de a denunţa în 30 de zile săvârşirea oricărei fapte penale

    Iniţiativa legislativă, care prevede pedeapsă cu închisoare de la doi la şase ani pentru omisiunea de a denunţa în 30 de zile săvârşirea oricărei fapte prevăzută de Codul penal, a fost depusă de senatorul independent Ioan Ghişe la Senat. Proiectul de lege se referă şi la arestările aleşilor pentru fapte comise cu mulţi ani în urmă şi denunţate recent.…

  • Senatul a adoptat o propunere legislativă privind siguranța operațiunilor petroliere offshore

    Cu 88 de voturi “pentru”, Senatul a adoptat o propunere legislativă privind siguranța operațiunilor petroliere offshore. Astfel, actul normativ stabileşte obiectul, domeniile de aplicare, principiile de gestionare a riscurilor privind operațiunile petroliere offshore, considerentele de siguranță și mediu cu privire la acordurile petroliere, răspunderea de mediu. De asemenea, propunerea legislativă mai prevede înfiinţarea Autorității Competente de Reglementare…

  • De la 1 mai ANAF va implementa Codul Vamal Unional

    De la 1 mai Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va implementa Codul Vamal Unional, care, potrivit declaraţiilor preşedintelui ANAF, Eugen-Dragoş Doroş va facilita activitatea comercială şi va asigura protecţia pieţei interne. Implementarea unui sistem electronic de gestiune a deciziilor vamale care va administra toate schimburile de informaţii între autorităţile vamale şi între operatorii economici şi autorităţile…

  • Proceduri vamale simplificate de la începutul lunii mai

    Agenția Națională de Administrare Fiscală anunţă că, începând cu data de 1 mai 2016, firmele care se ocupă de importuri şi exporturi pe teritoriul Uniunii Europene se vor bucura de proceduri vamale simplificate. “Noul Cod vamal va facilita activitatea comercială și va asigura protecția pieței interne. Cooperarea directă mai rapidă cu partenerii comerciali va securiza…

  • Fără drumuri pentru înscrierea la şcoală

    Guvernul lucrează la o bază de date comună care să cuprindă actele de care au nevoie elevii pentru înscrierea la studii. “Vrem să constituim un dosar electronic pentru elevul care se duce, să nu mai trebuiască să umble… Știţi, în iunie, cum toţi tinerii îi vedem cu dosare cum umblă prin oraş pentru că se…