Readucerea coronei pe capul acvilei din stema României


downloadProiectul de lege care modifică Legea nr. 102/1992 privind stema şi sigiliul statului, a fost adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Astfel, potrivit proiectului, se va readuce corona pe capul acvilei din stema României. În acest sens, autorităţile publice sunt impuse ca pâna la 31 decembrie 2018,  să înlocuiască stemele şi sigiliile existente cu cele prevăzute de în lege.

Potrivit proiectului: „Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta, încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschide, ţinând în cioc o cruce ortodoxă de aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan”.

De asemenea a fost adoptat şi un amendament care prevede ca monedele şi bancnotele emise de BNR anterior datei de 31 decembrie 2018 vor continua să circule şi după această dată, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stemă nouă.