Author: LexCafe

  • Baqir: România a realizat evoluții impresionante după criza financiară

    Şeful misiunii Fondului Monetar Internațional pentru România a declarat că România a realizat evoluții impresionante după criza financiară, în special în privința stabilității macroeconomice și a reducerii deficitului de cont curent și a deficitului bugetar. Reza Baqir avertizează că aceste câștiguri riscă să fie anulate, pe fondul ultimelor evoluții. De asemenea, a mai precizat oficialul, România riscă să pună în…

  • Inspectorii de muncă au aplicat amenzi totale de 561.600 de lei

    Inspecția Muncii a informat că în urma unui control desfășurat la nivel național în perioada 3 – 6 mai, inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare totală de 561.600 de lei. Astfel, la nivel național, în domeniul relațiilor de muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 397.100 de lei din care 260.000 de lei pentru muncă…

  • Înăsprirea pedepselor aplicate în cazul declaraţiilor de date false privind produsele biocide

    Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Guvernului Dan Suciu, Guvernul a decis înăsprirea regimurilor pedepselor aplicate în cazul declarațiilor de date false privind conținutul și concentrația biocidelor și introducerea unor noi contravenții. “S-a introdus un nou punct într-un articol care spune în felul următor: nerespectarea declarației pe propria răspundere în ceea ce privește conținutul și concentrația substanței active…

  • Adoptarea criteriilor privind selecţia managerilor şi administrarea companiilor de stat

    Criteriile privind selecţia managerilor şi administrarea companiilor de stat au fost adoptate de deputaţi prin OUG 109/2011. De asemenea administratorii revocaţi pentru slabe performanţe li se va interzice deptul de a mai candida în CA, timp de 5 ani. În modificarea proiectului de lege pentru aprobarea OUG 109/2011, aleşii au ţiut cont şi de propunerile făcute de Guvern,…

  • Eliminarea răspunderii penale pentru unele infracţiuni prin auto-denunţ

    Proiectul de lege care prevede introducerea în Codul Penal “regretul efectiv” a fost depus în Parlament de senatorul independent Alfred-Laurenţiu-Antonio Mihai. Potrivit proiectului, “regretul efectiv” invocat de către infractorii la prima încălcare a legii pot îi pot scăpa de răspunderea penală pentru unele infracţiuni prin auto-denunţ, şi dacă nu a trecut mai mult de două treimi din termenul de prescripţie şi…

  • Ajutor din partea statului pentru tineri

    Legea privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală oferă tinerilor posibilitatea de a solicita un teren de la stat însă nu toţi ştiu că beneficiază de acest drept şi ce condiţii trebuie sa îndeplinească. Astfel, Legea 15/2003, republicată în M.Of. nr. 182/13.03.2014, prevede faptul că tinerii cu vârste între 18-35 de ani…

  • Au fost modificate tarifele în roaming în Uniunea Europeană

    Comisia Europeană a făcut încă un pas pentru ca cetăţenii din ţările europene să poată comunica la aceleaşi tarife pe care le au în ţara din care provin. Noile tarife aplicabile de la sfârşitul lunii aprilie au fost publicate de către Asociaţia Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Din data de 30 aprilie…

  • Prognoza de inflaţie pentru 2016

    Potrivit Raportului trimestrial asupra inflaţiei prezentat de guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, banca centrală a revizuit în scădere cu 0,8 puncte procentuale prognoza de inflaţie pentru anul 2016, la 0,6%, comparativ cu estimarea anunţată în luna februarie. De asemenea, BNR a revizuit în scădere şi prognoza pentru 2017, la 2,7%, deşi în februarie…

  • Camera Deputaţilor a adoptat pachetul de legi privind achiziţiile publice

    În data de 10 mai 2016, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pachetul de legi privind achiziţiile publice. Legile urmează să fie trimise preşedintelui spre promulgare. Anterior, premierul ceruse Parlamentului să adopte urgent legile, fiind necesare pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri europene. Din pachetul de legi fac parte proiectul privind achiziţiile sectoriale, proiectul de lege…

  • APIA prelungeşte termenul de depunere a cererilor pe 2016

    Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Florin Marius Faur, a anunţat că termenul de depunere a cererilor unice de plată pentru anul 2016 va fi prelungit cu cel puţin 10 zile pentru fermierii români, fără aplicarea penalităţilor. “La momentul actual, există un proiect de Ordonanţă de Urgenţă înaintat către structurile abilitate…