-
Autoritățile refuză să dea curs cererii formulate de tine? Ce soluții avem?
Cred că vi s-a întâmplat să formulați o cerere la o autoritate publică și să așteptați mult și bine până să primiți un răspuns. De multe ori însă, răspunsul nu mai vine și se așterne tăcerea administrativă peste cererea voastră. Puțini se gândesc că trecând timpul și neprimind niciun răspuns sau primindu-l după luni de…
-
A doua perioadă de probă la același angajator. O nouă șansă?
Se spune că omul sfințește locul. Dar ce te faci când îți dai seama că cel pe care vrei să îl angajezi pe un anumit post nu este potrivit pentru acest lucru? Cu titlu de știri juridice trebuie să știi, ca angajator, că legea îți permite în mod excepțional să îi mai dai o șansă,…
-
Ce faci dacă ai clauze abuzive în contractul de credit bancar?
Unul dintre „hobby-urile” românilor a fost să obțină credite cu sau fără buletin și să își cumpere tot ceea ce înainte de 1989 doar au visat! Deși la început părea ceva aparent banal să obții un credit de la o bancă, o dată cu valul crizei, băncile au devenit tot mai precaute și au impus…
-
Penalitățile de întârziere la facturi, încotro?
Unii dintre noi achităm lunar o serie de facturi la utilități. Alții, în calitate de agenți comerciali, au această obligație în relațiile contractuale cu partenerii de afaceri. A devenit o rutină să achităm facturi pentru că așa trebuie, dar nu știu câți dintre voi s-au întrebat dacă penalitățile care apar uneori în facturile voastre sunt…
-
Salariul în bani și produse, o alternativă la criză?
Criza financiară care afectează majoritatea afacerilor i-a determinat pe patroni să găsească soluții pentru a supraviețui în această perioadă. Pentru a avea în viitor succes în afaceri și pentru a face economii, atât de utile în aceste vremuri, mulți angajatori au prevăzut în contractele colective de muncă, respectiv în contractele individuale de muncă ca salariile…
-
Zilierii, o soluție pentru angajator ?
Există anumite domenii de activitate în care angajatorii preferă să folosească forța de muncă a celor plătiți cu ziua, urmând a apela la ajutorul acestora în mod ocazional, atunci când nu reușesc să facă față unei activități cu proprii angajați. Deși nu există un raport de muncă între zilier și persoana care apelează la serviciile…
-
Ai permis de port armă? La noi ca în Vestul Sălbatic! Îți faci singur dreptate!
Copilăria este singurul loc în care m-aș întoarce fără regrete. Este locul în care timpul avea o altă dimensiune. Zilele se măsurau în numărul de jocuri „de-a v-ați ascunselea”, „hoții și vardiștii”, „țară, țară vrem ostași.” Astăzi, dacă vrei să te întorci în lumea copilăriei. deschizi calculatorul și te joci de unul singur de-a hoții…
-
Munca prestată în zilele de sărbători legale, aspecte practice
Și anul acesta zilele de sărbători legale stabilite prin Codul Muncii, ne-au jucat feste: multe dintre ele au picat în zilele de sâmbătă și duminică! Astfel, ziua de 30 noiembrie pică într- o zi de sâmbătă, iar ziua națională 1 decembrie este duminica! Curat murdar ghinion, dar consultând calendarul lui 2014 am constatat că semne…
-
Cât îl costă pe angajator majorarea salariului minim brut pe economie?
Poporului român îi place să facă haz de necaz și acest lucru l-a ajutat de cele mai multe ori să înfrunte cu zâmbetul pe buze vremuri mai puțin însorite. Când știi că iarna va bate la ușă, iar prin ferestre și buzunare va bate vântul te gândești „unde-s vremurile-acele…/Cu salarii garantate?/Rezolvăm probleme grele…/(De cuvinte-ncrucișate)” (Ioan…