-
Farmaciștii își aleg conducerea și cenzorii! Vezi cum se vor desfășura alegerile!
În ultimii ani la fiecare colț de stradă vezi cel puțin o farmacie și te întrebi: om fi un popor de oameni atât de bolnavi? „Dac-ar fi să socotesc/Câte farmacii găsesc,/Toți românii s-or hrăni/Cu pastile…într-o zi !” (Gabriela Gențiana Groza) Majoritatea farmaciilor au apărut ca ciupercile după ploaie, iar prețurile medicamentelor sunt pe măsură. Ai…
-
Rezidențiatul bate la ușă! Cum se va desfășura examenul anul acesta?
Ca în fiecare an, rezidențiatul dă posibilitatea celor care promovează acest concurs să încheie contract de muncă cu un spital și să își desăvârșească practica în specialitatea aleasă sub îndrumarea unui medic. Ca de fiecare dată, speranțele sunt mari și este bine ca cei care vor susține acest concurs în 2015 să cunoască data la…
-
Statul obligat să achite dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a salariilor
Criza economică a lovit fără milă, indiferent că erai angajat la stat sau la patron. Bugetarii au crezut că vor trece mai ușor peste valul crizei și că statul le va achita la timp salariile datorate, sporurile și alte drepturi ce li se cuveneau. În timp, au constatat că în ziua de salariu nu li…
-
Noutăți privind desfășurarea practicii psihopedagogice în specializarea sportivă
Indiferent de domeniul în care profesează, atunci când se vine în contact cu elevii, în afara pregătirii profesionale de bază, se impune ca cei implicați să desfășoare și cursuri de psihopedagogie. A fi profesor este o artă, pentru că se spune că „profesorul deschide ușa, dar trebuie să intri singur.” (proverb chinezesc) În scopul de…
-
Cum se recunosc și se echivalează în România diplomele obținute în străinătate la absolvirea studiilor universitare?
Mulți dintre tinerii care aleg calea străinătății pentru a-și desăvârși studiile, ajung să spună după câțiva ani petrecuți în învățământul străin cât de bine pregătiți sunt și ce decizie bună au luat că au plecat din școala românească. Dacă ar fi obiectivi și-ar da seama că rezultatele pe care le obțin în universitățile din străinătate…
-
Ai de primit taxa auto ? O vei primi cu dobândă!
De când statul a început să colecteze cu sârg taxa de primă înmatriculare, taxa pe poluare și taxa pentru emisii poluante, românul copleșit de birurile impuse ajunge să creadă că „ei, în goana lor nebună,/După bani fără miros,/În curând o să ne pună,/Taxe și la…mers pe jos!” (George Budoi) Mulți dintre românii vizați s-au răzvrătit…
-
Este legală redeschiderea urmăririi penale fără participarea procurorului și a inculpatului?
Mult așteptatul Cod de procedură penală a venit la pachet cu o serie de inadvertențe care au generat invocarea excepțiilor de neconstituționalitate. O parte dintre ele, au fost admise, fapt ce arată că de cele mai multe ori „graba strică treaba.” Practica este cea care generează invocarea excepțiilor de neconstituționalitate, pentru că cei care se…
-
Statul încurajează meșteșugurile și artizanatul prin acordarea de bani. Vezi cum se pot obține!
Lucian Blaga spunea că „veșnicia s-a născut la sat.” Dar ce facem noi astăzi ca această veșnicie a satului românesc cu tradițiile și obiceiurile sale, cu oameni autentici să nu piară înghițită de suflul civilizației urbane? Ne uităm nepăsători cum satul românesc de odinioară dispare și o dată cu el tradițiile acestui popor înghițite de…