-
Acte normative incluse pe agenda Guvernului
Guvernul României a publicat actele normative incluse în agenda sa. I. PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri fiscale, modificarea unor acte normative şi prorogarea unor termene 2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene în vederea evitării riscului de…
-
UE şi Republica Coreea au semnat un acord orizontal în domeniul aviaţiei
Uniunea Europeană şi Republica Coreea au semnat un acord orizontal în domeniul aviaţiei. Acest acord permite oricărei companii aeriene din UE să zboare către Republica Coreea din fiecare stat membru al UE care are un acord bilateral privind serviciile aeriene cu Republica Coreea. Douăzeci şi două de state membre au încheiat astfel de acorduri bilaterale privind…
-
RIL admis. Pot fi formulate critici care vizează amendarea pentru introducerea cu rea-credinţă a unor cereri numai pe calea cererii de reexaminare!
Codul de procedura civilă, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a), prevede că introducerea, cu rea – credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice se sancţionează cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei.
-
Ultima probă din cadrul examenului de bacalaureat va avea loc astăzi!
Ieri, 24 iunie, s-a desfăşurat a doua probă obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2020. 138.104 candidaţi au susţinut această probă, iar 5.935 de candidaţi nu s-au prezentat. Dintre aceştia, 57 se află în izolare, iar 5 candidaţi erau spitalizaţi/în carantină.
-
Instituţiile financiare nebancare vor întocmi, în scop informativ, un set de situaţii financiare anuale individuale!
Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 8/2019 privind aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară de către instituţiile financiare nebancare a fost modificat.
-
OUG privind unele măsuri în domeniul educaţiei a fost declarată neconstituţională!
Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţiile de neconstituţionalitate şi a constatatcă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2019 privind unele măsuri în domeniul educaţiei şi pentru prorogarea unor termene este neconstituţională, în ansamblul său, pentru vicii de neconstituţionalitate extrinsecă.
-
Pacienţii asimptomatici pot fi trataţi la domiciliu!
Ordinul nr. 1137/2020 prevede că pacienţi asimptomatici fără modificări biologice, hematologice, radiologice şi fără factori de risc se vor transfera şi interna în unităţile de izolare şi tratament. Pacienţii asimptomatici pot fi externaţi după minimum 10 zile de la internare. Testarea de control se va efectua în ziua 8 de la internare.
-
Noi reguli pentru înregistrarea produselor tradiţionale!
Ordinul nr. 208/2020 a modificat şi completat Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradiţionale.
-
A fost ratificat Acordul privind protecţia investiţiilor dintre UE şi statele membre
În Monitorul Oficial nr. 541/2020 a fost publicată Legea nr. 81/2020 pentru ratificarea Acordului privind protecţia investiţiilor dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Hanoi la 30 iunie 2019.
-
ÎCCJ. Formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate este supusă unui termen!
Conform Legii nr. 18/1991 proprietarii sau moştenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate vor putea cere prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate conform prezentei legi.