-
Află care sunt ultimele decizii pronunţate de ICCJ!
Potrivit ştirilor juridice, în urma sedinţei care a avut loc în data de 10.10.2016 Înalta Curte se Casaţie şi Justiţie a soluţionat trei sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
-
Centrul de aplicații operaționale a procurorilor din cadrul DIICOT a fost reorganizat
Potrivit noutăţilor legislative, sub umbrela deciziei Curții Constituționale care a scos SRI din jocul supravegherii cu mijloace tehnice și operative a mandatelor, DIICOT se întărește cu structuri noi care au în competență infracțiunile de terorism și cele contra securității naționale. Ordinul Ministrului Justiției pentru modificarea.
-
Vor fi luate măsuri suplimentare de întărire a luptei împotriva evaziunii fiscale!
Comisia Europeană urmărește o agendă ambițioasă care vizează o impozitare mai echitabilă, mai transparentă și mai eficientă în UE, în conformitate cu obiectivul său mai larg de creștere economică durabilă și de investiții care să sprijine crearea de locuri de muncă, într-o piață unică mai aprofundată. Întreprinderile ar trebui să-și plătească impozitele în țara în…
-
Viaţa demnă a migranţilor: de la dependenţa de ajutor la autonomie
Motivele care au dus la criza migranţilor sunt diversificate (conflicte, violenţă, încălcări ale drepturilor omului, fenomenele climatice, dezastrele naturale, ecologice ş.a.). Practic, persoanelor care provin din zone de conflict le lipseşte perspectiva de dezvoltare şi posibilitatea de a beneficia de drepturi sociale şi economice atât în ţările de origine, cât şi în statele de primire,…
-
Opinia României cu privire la punerea în aplicare a Agendei europene privind securitatea pentru a combate terorismul
Atacurile cu bombă din 22 martie 2016 de la Bruxelles au evidențiat încă o dată riscul în materie de securitate cu care se confruntă Europa din cauza terorismului. Atacurile au urmat atrocităților comise la Madrid, Londra, Copenhaga și Paris, fiind o atenționare suplimentară privind necesitatea unei politici ambițioase a UE în materie de securitate, care…
-
CCR a respins dezincriminarea conflictului de interese în cazul parlamentarilor care şi-au angajat rudele la cabinet
Curtea Constituţională după mai multe amânări s-a pronunţat asupra conflictului de interese, potrivit ştirilor juridice aceasta a respins dezincriminarea conflictului de interese în cazul parlamentarilor care şi-au angajat rudele la cabinet.
-
Mare atenţie dacă obţineţi venituri din chirii! ANAF-ul este cu ochii pe dumneavoastră!
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală începe verificarea mai amănuntiţă a contractelor de închiriere. Prima etapă este o campanie de informare a proprietarilor de locuinţe, urmată de acţiuni de control şi sancţiuni. Conform ştirilor juridice prima etapă este în plină desfăşurare, astfel fiscul a declanșat campania de verificare a pieței chiriilor la sediile asociațiilor de proprietari. Acestea…
-
Care este strategia militară a României?
România se găseşte într-un mediu de securitate caracterizat de evoluţii complexe, care impun, pe de o parte, redefinirea rolului puterii militare şi, pe de altă parte, adaptarea modalităţilor de răspuns în vederea contracarării riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Ţara noastră beneficiază în prezent de garanţii de securitate solide, oferite de statutul de membru…
-
Comisia Europeană a analizat Strategia României pentru integrarea romilor.
Integrarea romilor nu este doar o problemă de rezolvat, ci şi o oportunitate pentru dezvoltarea economică şi socială. În Europa trăiesc 10-12 milioane de romi, care alcătuiesc cea mai mare minoritate etnică din Europa şi care sunt, în mare parte, cetăţeni UE. S-au propus mai multe proiecte pentru integrarea acestora, iar accentul se pune pe educaţie.
-
Libertatea de exprimare a avocatului în opinia CEDO!
Nu demult Marea Cameră de la CEDO a luat o hotărâre istorică referitoare la libertatea de exprimare în presă a avocatului pentru apărarea clientului său. Aceasta recunoaște poziția specială a avocatului în înfăptuirea Justiției, precum și dreptul său de a contribui la dezbaterile de interes public prin intermediul presei. Printre cele adoptate se numără și aspectul…