Reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii 18/1991 s-a făcut la cererea celor interesați urmând procedura instituită de legiuitor. Au rămas la dispoziția comisiei de stabilire a dreptului de proprietate terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei agricole de producție de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat și nu au moștenitori și terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire.

Terenurile cooperativei agricole de producție care nu sunt atribuite și cele extravilane proprietatea statului aflate în folosința cooperativei rămân la dispoziția comisiei și vor fi atribuite altor persoane îndreptățite.

Legea prevede că în localitățile cu excedent de suprafață agricolă, cu deficit de forță de muncă în agricultură, se pot atribui, din terenurile menționate mai sus, în proprietate teren până la 10 ha în echivalent arabil tuturor familiilor care solicită în scris acest lucru și care se obligă să lucreze acea suprafață.

În plus, familiile fără pământ sau cu pământ puțin în alte localități care solicită în scris, pot primi în proprietate până la 10 ha teren în echivalent arabil, dar au obligația de a-și stabili domiciliul în comună, oraș sau municipiu și de a cultiva pământul primit renunțând la proprietatea avută în localitatea lor. Această prevedere a generat interpretări diferite la nivelul instanțelor de judecată, astfel încât a fost necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ)  pentru a preciza dacă cei care solicită în scris teren trebuie să aibă domiciliul în localitatea unde se află terenul la data  emiterii titlului de proprietate cu consecința nulității acestuia sau pot să și-l stabilească și ulterior acestui moment.

Caz practic

Primarul comunei A. a chemat în judecată Comisia județeană de stabilire a dreptului de proprietate și pe B.M. și pe M.S. pentru a se constata nulitatea absolută a titlurilor de proprietate emise în 1993 pe numele acestora. Motivul nulității este acela că pârâții persoane fizice nu și-au stabilit domiciliul în comuna A. așa cum prevede legea. Comisia județeană de stabilire a dreptului de proprietate a solicitat admiterea acțiunii. Pârâții au susținut că cererea este inadmisibilă pentru că doar prefectul este cel care poate constata neîndeplinirea cerinței de stabilire a domiciliului.

Instanța a respins acțiunea primarului comunei A. pe motiv că doar prefectul este cel care poate constata o astfel de situație și poate decide prin ordin pierderea dreptului de proprietate și trecerea acestuia în proprietatea privată a comunei pe a cărei rază teritorială este situat terenul.

Împotriva acesteia a declarat apel primarul în cadrul căruia a fost sesizată ÎCCJ pentru a stabili modul de interpretare și aplicare  a textului de lege în cauză.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Unele instanțe au apreciat că cerința de stabilire a domiciliului poate fi îndeplinită și după emiterea actului fiind vorba de o condiție a cărei neîndeplinire poate fi constatată doar de prefect. Alte instanțe au considerat că cerința de stabilire a domiciliului trebuie să fie îndeplinită la data emiterii titlului de proprietate, pentru că este o condiție de valabilitate a acestuia. Fără stabilirea domiciliului de către titularul dreptului, titlul de proprietate este lovit de nulitate.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a analizat cazul și a pronunțat Decizia 39/2016 care a fost publicată în Monitorul Oficial 1055 din 28 decembrie 2016. Știrile juridice prevăd că, din modul în care a fost redactat textul de lege supus analizei ÎCCJ, intenția legiuitorului a fost aceea de a încuraja stabilirea pe teritoriul unor localități care au deficit de forță de muncă, a unor familii care vor lucra pământul primit în proprietate, sub condiția rezolutorie a pierderii dreptului de proprietate.

Practic, familia va formula o cerere prin care va solicita atribuirea terenului și se va obliga să își stabilească domiciliul în acea localitate și să lucreze terenul. Cele două obligații se nasc după eliberarea titlului de proprietate, iar nerespectarea lor duce la pierderea dreptului de proprietate.

Concret, dreptul de proprietate va fi pierdut pin efectul legii, în sensul că prefectul va constata printr-un act administrativ neîndeplinirea condițiilor constând în nestabilirea domiciliului în localitatea unde a fost atribuit terenul și necultivarea lui.

În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că în situația emiterii titlului de proprietate în baza textului de lege supus analizei, condiția stabilirii domiciliului în localitatea pe raza căreia se află terenul nu trebuie îndeplinită la data emiterii actului. Beneficiarul titlului poate îndeplini această condiție și ulterior și dacă nu o respectă va pierde dreptul de proprietate în baza actului emis de prefect.

Cum s-a soluționat cazul practic?

 Ținând cont de decizia ÎCCJ, instanța a respins apelul promovat de primarul comunei A. ca nefondat.