În ultimul timp s-a vorbit foarte mult despre prevenirea şi commbaterea violenţei în familie, dorindu-se unele măsuri care să înăsprească sancţiunile.
Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie prevede în art. 27 alin. 1) că cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi, în orice situaţie, soluţionarea acestora nu poate depăşi un termen de 72 de ore de la depunerea cererii. Cererile se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.
Într-o formulare anterioară, până în anul 2015, se prevede că cererile se judecă în cameră de consiliu, de urgenţă.
Potrivit ştirilor juridice, aceste modificări au constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile de lege criticate, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 351/2015, în sensul obligativităţii soluţionării cererii de emitere a unui ordin de protecţie în 72 de ore, încalcă drepturile procesuale şi fundamentale ale tuturor părţilor litigante, nu numai ale părţii adverse celei care formulează cererea privind emiterea ordinului de protecţie, “cu atât mai mult cu cât chiar instanţa de judecată este pusă într-o situaţie ingrată, respectiv de a avea mijloacele materiale şi umane pentru a soluţiona în mod deplin cererea cu care a fost învestită”.
Prin urmare, instanţa susţine că, deşi legiuitorul a modificat procedura de judecată a unor asemenea acţiuni civile, totuşi nu a pus la dispoziţia organului judiciar şi mijloacele juridice şi administrative necesare pentru soluţionarea în condiţii optime a judecăţii. În concret, instanţa nu are pârghiile legislative şi administrative necesare pentru a obţine, în termen optim şi efectiv, concursul celorlalte autorităţi ale statului pentru îndeplinirea procedurii de citare a părţilor, în condiţiile în care cererea trebuie soluţionată într-un termen foarte scurt, ajungându-se la imposibilitatea administrării probatoriului solicitat în proces.
De exemplu, în situaţia martorilor aflaţi în altă localitate decât cea în care are sediul instanţa, situaţie în care este nevoie de procedura comisiei rogatorii prevăzute de art. 261 din Codul de procedură civilă, nu se poate respecta termenul de 72 ore.
Curtea Constituţională a reţinut că aşa cum se precizează în Expunerea de motive a Legii nr. 351/2015, care a introdus obligativitatea soluţionării cererii de emitere a unui ordin de protecţie în 72 de ore, din Raportul Inspecţiei judiciare privind aplicarea legislaţiei având ca obiect ordinul de protecţie, aprobat de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 26 august 2014, reiese faptul că au existat unele deficienţe cu privire la celeritatea soluţionării cererilor de emitere a ordinelor de protecţie, a motivării soluţiei şi a comunicării ordinelor de protecţie către structurile din Poliţia Română, pentru a fi puse în executare.
Curtea a constatat că prevederile de lege criticate permit părţilor interesate să beneficieze de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen scurt, impus de necesitatea restabilirii cu celeritate a ordinii sociale şi înlăturării oricărei stări de pericol care afectează siguranţa, integritatea fizică şi psihică a victimei.
Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia nr 676/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 151/2018.