În Monitorul Oficial nr. 1093/2018 a fost publicată Decizia nr. 875/2018 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Guvernul României, reprezentat de prim-ministru, pe de altă parte, determinat de refuzul revocării și, respectiv, numirii unor miniștri, la propunerea prim – ministrului.

1. Motivarea cererii

În ceea ce privește considerentele faptice, în cererea formulată de prim – ministru se arată că, urmare a unei remanieri guvernamentale, Preşedintele României a emis Decretul nr. 925/2018 pentru încetarea unor funcţii şi numirea unor membri ai Guvernului României, publicat în Monitorul Oficial nr. 982/2018, prin care, având în vedere propunerea prim – ministrului, se revocă din funcţie 5 miniştri, se ia act de demisia ministrului apărării naţionale şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului a acestuia şi 6 persoane sunt numite în funcţia de membru al Guvernului României, ca miniştri.

Odată cu înaintarea acestor propuneri, prim – ministrul a solicitat şi revocarea viceprim – ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, precum şi a ministrului transporturilor, propunând numirea unor noi titulari.

Cu privire la aceste cereri, Preşedintele României nu a emis niciun act, limitându-se la a declara public că aceste cereri sunt “nepotrivite” şi că le va refuza, fără a preciza un termen în acest sens.

În consecinţă, în aplicarea şi respectarea dispoziţiilor art. 85 din Constituţie, astfel cum au fost interpretate de către Curtea Constituţională, prim – ministrul a formulat o a doua propunere pentru ocuparea celor două posturi de ministru, propuneri ce nu au fost acceptate de Preşedinte până la momentul formulării prezentei sesizări, şeful statului declarând public că “mai analizează situaţia numirilor celor doi miniştri”.

Între timp, ambii titulari ai portofoliilor pentru care se propusese numirea de noi miniştri au demisionat din Guvern, fiind astfel incidentă vacanţa funcţiei de ministru.

În această procedură, Preşedintele, în loc să revoce şi apoi să numească noii miniştri propuşi, trebuie să ia act de demisie, să declare vacantă funcţia de membru al Guvernului şi să numească miniştrii propuşi.

Autorul sesizării apreciază că atitudinea Preşedintelui, de pretinsă analiză prelungită, nu are temei constituţional şi reprezintă, în fapt, o opunere făţişă faţă de cele statuate de Curtea Constituţională în interpretarea art. 85 din Constituţie şi constituie, de fapt, un refuz arbitrar/discreţionar de exercitare a unei competenţe constituţionale, adică exact ceea ce Curtea Constituţională a calificat ca fiind un drept de veto prohibit de dispoziţiile constituţionale.

Acest refuz determină un conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Guvern/prim – ministru, conflict susceptibil să determine dificultăţi şi chiar blocaje la nivelul funcţionării Guvernului.

Cu privire la admisibilitatea conflictului juridic de natură constituţională, se arată că, faţă de trăsăturile şi condiţiile de admisibilitate specifice unei cereri de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională, stabilite prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aceasta este admisibilă, întrucât atât Preşedintele României, cât şi Guvernul şi, respectiv, prim – ministrul sunt autorităţi cuprinse în titlul III din Constituţie, care pot avea calitatea de părţi implicate într-un conflict juridic de natură constituţională, iar, potrivit art. 146 lit. e) din Constituţie, prim – ministrul este în drept să formuleze cererea cu privire la soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională.

Cu privire la condiţiile de existenţă a unui conflict juridic de natură constituţională, se susţine că şi acestea sunt îndeplinite, de vreme ce, raportat la prezenta cauză, există o situaţie conflictuală născută între Guvernul României, reprezentat de prim – ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, generat de refuzul acestuia din urmă de a-şi îndeplini atribuţiile constituţionale, litigiul are un caracter juridic constituţional, în legătură cu întinderea şi valorizarea competenţelor constituţionale antereferite, iar situaţia juridică are natură constituţională, vizând exercitarea competenţelor consacrate constituţional ale celor două autorităţi eliminarea blocajelor ce ar putea să apară în raporturile dintre ele.

2. Considerentele Curții

Potrivit art. 85 alin. (2) din Constituţie, în caz de remaniere guvernamentală sau vacanţă a postului, atât revocarea din funcţia de ministru, cât şi numirea în această funcţie se realizează prin act al Preşedintelui, la propunerea prim – ministrului. Dacă la actul numirii în funcţia de membru al Guvernului, Preşedintele are o anumită marjă de apreciere, în privinţa revocării, acesta nu dispune de aceeaşi libertate de apreciere, prim – ministrul fiind singurul în măsură, în calitatea sa de conducător al Guvernului, să evalueze necesitatea şi oportunitatea revocării unui membru al echipei guvernamentale.

Preşedintele nu poate cenzura motivele pentru care prim – ministrul a înaintat propunerea de revocare a unui membru al Guvernului şi nu se poate opune deciziei prim – ministrului de a opera anumite modificări în componenţa Guvernului, aceasta fiind competenţa exclusivă şi nepartajată a şefului Guvernului.

Aşa fiind, Curtea constată că Preşedintele României a refuzat să dea curs propunerii prim – ministrului de revocare din funcţie a doi membri ai Guvernului, fără a avea vreun drept constituţional de opţiune în această privinţă.

Curtea reţine, în continuare, că, ulterior înaintării propunerii de revocare a celor 2 miniştri, căreia Preşedintele nu i-a dat curs, aşa cum s-a arătat în paragrafele anterioare, prim – ministrul, constatând că au intervenit demisiile celor doi miniştri, a înaintat Preşedintelui propunerea de a constata vacantarea celor două funcţii de membru al Guvernului şi de a emite decretele de numire a unor noi miniştri la respectivele portofolii. Președintele nu a dat curs nici acestei propuneri a prim – ministrului.

În concluzie, Curtea reţine că, în ambele situaţii, în ordinea survenirii lor, Preşedintele nu a acţionat în niciun fel, deci nu şi-a exercitat atribuţiile constituţionale prevăzute de art. 85 alin. (2) din Legea fundamentală.

Curtea constată, astfel, că prin refuzul Preşedintelui României de a emite decretele de revocare din funcţie a doi miniştri şi/sau de a emite decretele de constatare a vacantării funcţiilor de ministru ca urmare a demisiilor celor doi miniştri s-a creat un blocaj instituţional, ce nu îşi poate găsi rezolvarea decât pe calea soluţionării prezentei cereri de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională.

Incertitudinea componenţei Guvernului afectează, în general, exercitarea rolului Guvernului, cu atât mai mult în contextul specific speţei de faţă, respectiv imperativul elaborării, de către fiecare minister, a proiectului de buget pentru anul 2019, precum şi cel al preluării şi exercitării de către România, din ianuarie 2019, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

3. Soluția

Prin raportare la cele expuse anterior, astfel cum se arată în noutățile jurisprudențiale, Curtea Constituțională admite cererea formulată de prim – ministrul României şi constată existenţa conflictului juridic de natură constituţională între Preşedintele României, pe de o parte, şi Guvern, reprezentat de prim – ministru, pe de altă parte, generat de refuzul Preşedintelui României de a emite decretele de revocare din funcţie a doi miniştri şi/sau de a emite decretele de constatare a vacantării funcţiilor de ministru ca urmare a demisiilor celor doi miniştri.

Ca urmare a admiterii cererii, Preşedintele României urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru și să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, propunerilor înaintate de prim – ministrul României cu privire la numirile în funcţia de ministru.